
BREAKING! PERCHEZIȚII MAMUT în PITEȘTI! ȘASE persoane săltate de MASCAȚI! ACUZAȚII GRAVE!
Acțiune de amploare a polițiștilor și jandarmilor, la Pitești, într-un dosar care vizează contrabanda cu țigări. Potrivit informațiilor obținute pe surse, oamenii legii au făcut percheziții în mai multe zone ale municipiului, inclusiv în Piața Ceair și la locuințele unor persoane din apropierea Parcului Ștrand, respectiv de pe străzile Costache Negri și Ștrandului, suspectate că ar fi comercializat țigări fără timbru fiscal.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Unitate militară din Pitești ANGAJEAZĂ! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS?
Descinderile au avut loc în cursul zilei de joi, 15 octombrie, iar ancheta vizează activități de comercializare a țigaretelor provenite din contrabandă.
Potrivit surselor judiciare, în urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mii de țigarete despre care există suspiciuni că provin din contrabandă.
Șase persoane au fost duse la audieri pentru a da explicații în legătură cu activitățile investigate. Deocamdată, nu există informații confirmate privind măsurile preventive dispuse în cazul acestora. Nu se știe dacă au fost reținute pentru 24 de ore sau dacă sunt cercetate în continuare în stare de libertate.
Potrivit acelorași informații, operațiuni similare ar fi avut loc și în alte județe, ceea ce ar putea indica o anchetă cu o arie de desfășurare mai largă.
Până la acest moment, nu sunt cunoscute toate detaliile privind amploarea rețelei investigate, cantitatea totală de țigări confiscate sau eventualele prejudicii aduse bugetului de stat.
Ancheta este în desfășurare, iar informațiile oficiale privind persoanele vizate și eventualele măsuri dispuse urmează să clarifice circumstanțele în care ar fi fost desfășurate activitățile suspectate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
