ULTIMĂ
ORĂ

GROAZĂ lângă o biserică! Incendiu VIOLENT – zonă SIGILATĂ pe 200 de metri!

Moment de panică miercuri în județul Sibiu. O conductă de gaz a explodat practic în flăcări în orașul Tălmaciu, la mică distanță de o biserică, provocând o intervenție contracronometru a pompierilor.

Zona a fost securizată imediat, pompierii stabilind un perimetru de siguranță de 200 de metri în jurul focarului pentru evacuarea tuturor persoanelor aflate în pericol.

Intervenția a fost una de amploare. ISU Sibiu a trimis la fața locului două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de hidroperforare, o autocisternă și un echipaj SAJ.

Incendiul s-a manifestat violent, cu flacără deschisă de mari dimensiuni. Pompierii au reușit să stingă focul, după ce operatorul de distribuție a gazului a oprit alimentarea în zonă.

Nu s-au înregistrat victime, însă câțiva arbori din apropiere au fost afectați de vâlvătăi, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Lt. Andreea Ștefan.

Cauza dezastrului era deocamdată în curs de stabilire, însă la finalul intervenției, pompierii au venit cu o primă concluzie: incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de scântei mecanice produse în timpul unor lucrări executate în imediata apropiere a conductei de gaz.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.