
ACUM. ACCIDENT GRAV! Cinci răniți, inclusiv un copil! O persoană este RESUSCITATĂ!
Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident rutier produs joi dimineață în localitatea Volovăț, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. În accident au fost implicate două autoturisme.
CITEȘTE ȘI: BREAKING! BOGDAN ANDONE a RUPT TĂCEREA! Își dă DEMISIA de la FC ARGEȘ? Declarație integrală!
Potrivit reprezentanților ISU, una dintre victime a rămas încarcerată, iar echipajele îi aplicau manevre de resuscitare. Instituția a precizat că persoana resuscitată este un adult aflat în stare de inconștiență.
La intervenție au fost mobilizați pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Celelalte persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale și paramedicale pentru acordarea primului ajutor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
