
Pensionarii vor afla procentul cu care le vor crește pensiile în 2027 abia atunci când Guvernul va finaliza bugetul de stat pentru anul viitor, adică peste aproximativ o lună. Anunțul a fost făcut de premierul Luca Niculescu, care a precizat că discuțiile pe acest subiect „avansează”.
Declarațiile au venit în contextul în care mulți vârstnici se tem de o iarnă mai scumpă, pe fondul posibilei creșteri a facturilor.
Șeful Executivului a explicat că ministrul Finanțelor trebuie să prezinte mai întâi o evaluare completă a situației fiscal-bugetare. Abia după această analiză, în timpul elaborării bugetului, va putea fi stabilit procentul indexării.
Valoarea pensiilor a rămas înghețată în ultimii doi ani, iar reluarea indexării este așteptată de la 1 ianuarie 2027.
Conform Legii 360/2023, în luna ianuarie, valoarea punctului de referință se actualizează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
Dacă formula prevăzută de lege ar fi aplicată integral, majorarea ar fi de circa 7,7% de la începutul anului viitor.
O variantă apropiată a fost avansată și de ministrul Muncii, Florin Manole, care a citat un calcul neoficial al Casei Naționale de Pensii, potrivit căruia indexarea ar putea fi de 7,3%.
Premierul declarase anterior, la TVR, că majorarea pensiilor va avea loc „cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027”.
Întrebat dacă poate exclude apariția unor taxe noi sau creșterea impozitelor în 2027, după ce ministrul Finanțelor a lăsat deschisă această posibilitate, Luca Niculescu nu a dat un răspuns ferm.
„Ce pot să vă garantez este că veți avea răspunsul la această întrebare în exact momentul în care vom face bugetul”, a spus premierul.
El a subliniat însă că Executivul își dorește să evite noi obligații fiscale.
„Dorința noastră mare este de a nu avea taxe și impozite noi”, a afirmat Niculescu.
Decizia finală va depinde, potrivit acestuia, de mai mulți factori: banii disponibili prin Planul Național de Redresare și Reziliență, execuția bugetară de la finalul anului, evoluția indicatorilor fiscal-bugetari și veniturile estimate pentru 2027.
„Este greu în acest moment să le spui românilor: știți, va trebui să suportați din nou taxe și impozite noi”, a recunoscut șeful Guvernului.
Premierul a precizat că, înainte de a discuta despre taxe suplimentare, Guvernul vrea să se concentreze pe cheltuirea eficientă a banilor publici, pe îmbunătățirea colectării veniturilor și pe susținerea economiei.
El a insistat pe nevoia unei administrări responsabile a fondurilor, „în primul rând la noi, în instituțiile noastre”.
„Și de-abia după aceea să ne gândim la alte soluții”, a concluzionat Niculescu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
