ULTIMĂ
ORĂ

VEȘTI EXTRAORDINARE pentru pensionari! Cine primește 500 de lei în decembrie și ce se pregătește pentru 2027?

VEȘTI EXTRAORDINARE pentru pensionari! Cine primește 500 de lei în decembrie și ce se pregătește pentru 2027?

Aproape 2,8 milioane de pensionari din România vor primi bani în plus în luna decembrie, chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Ajutorul financiar va fi cuprins între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei, și reprezintă a doua tranșă a sprijinului acordat prin pachetul de solidaritate. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a venit și cu vești despre o posibilă majorare a pensiilor cu 7,3% în 2027, dar și despre prelungirea voucherelor de energie.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești ANGAJEAZĂ! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS? 

Ministrul a abordat principalele probleme cu care se confruntă pensionarii, în condițiile în care scumpirile continuă să afecteze puterea de cumpărare, iar cheltuielile pentru alimente, utilități și locuință pun o presiune tot mai mare asupra veniturilor persoanelor vârstnice.

Bani în plus pentru 2,8 milioane de pensionari. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

A doua tranșă a ajutorului financiar prevăzut în pachetul de solidaritate va fi acordată în luna decembrie, iar aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri lunare de cel mult 3.000 de lei vor beneficia de aceste sume.

Valoarea sprijinului este stabilită în funcție de cuantumul pensiei, după cum urmează:

  • 500 de lei pentru pensionarii cu pensii de până la 1.500 de lei;

  • 400 de lei pentru pensionarii cu pensii cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei;

  • 300 de lei pentru pensionarii care au pensii între 2.001 și 3.000 de lei.

Ministrul Muncii a confirmat că este vorba despre a doua jumătate a ajutorului destinat pensionarilor prin pachetul de solidaritate.

„Sunt trei praguri de venit: pensii până în 1.500 de lei – acei oameni vor primi 500 de lei; cei care au pensiile între 1.501 și 2.000 de lei vor primi 400 de lei, iar cei care au între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei. Este vorba de aproximativ 2,8 milioane de pensionari și reprezintă, de fapt, a doua jumătate a sprijinului pentru pensionari din pachetul de solidaritate”, a explicat Florin Manole.

Pensii mai mari cu 7,3% din 2027? Ce spune ministrul Muncii

Una dintre cele mai importante vești pentru pensionari vizează posibilitatea indexării pensiilor cu 7,3% în anul 2027.

Florin Manole a explicat că procentul nu reprezintă o estimare personală și nici o majorare deja aprobată, ci rezultatul unui calcul realizat pe baza indicatorilor macroeconomici și a formulei prevăzute de legislația în vigoare.

Ministrul a anunțat că va susține aplicarea legii în discuțiile cu Ministerul Finanțelor și cu premierul, astfel încât pensionarii să nu fie din nou afectați de măsurile de ajustare bugetară.

„Nu este estimarea mea, este un calcul care ține cont de indicatorii macroeconomici folosiți în aplicarea legii. Asta înseamnă că vom merge către ministrul de Finanțe și către premier cu ceea ce înseamnă aplicarea legii”, a declarat oficialul.

Acesta a atras atenția că inflația a afectat deja considerabil veniturile persoanelor vârstnice, iar o nouă presiune asupra bugetelor acestora ar fi dificil de suportat.

„Nevoia de a rămâne în limitele bugetare agreate și pe care le vom respecta trebuie să se facă fără a pune presiune o dată în plus pe pensionari, pentru că asta s-a întâmplat deja în doi ani. Și este mult prea mult, pentru că inflația apasă foarte mult”, a afirmat ministrul Muncii.

Așadar, indexarea de 7,3% rămâne o posibilitate care depinde de aplicarea prevederilor legale și de deciziile privind bugetul pentru anul viitor.

Voucherele de energie ar putea fi prelungite și în 2027

O altă măsură importantă pregătită de Ministerul Muncii vizează continuarea ajutorului pentru plata facturilor la energia electrică.

Actuala schemă de sprijin, care oferă 50 de lei lunar gospodăriilor eligibile, urmează să expire la sfârșitul anului. Florin Manole a anunțat însă că va propune prelungirea acesteia și pentru următoarele luni de iarnă.

În prezent, peste 700.000 de gospodării beneficiază de acest ajutor, numărul persoanelor sprijinite fiind estimat la aproximativ 2,2-2,3 milioane.

Ministrul a precizat că au avut deja loc două reuniuni de lucru între reprezentanții Ministerului Muncii și cei ai Ministerului Energiei, iar discuțiile vor continua cu Președinția și Ministerul Finanțelor.

Deocamdată, nu au fost stabilite nici valoarea viitorului ajutor, nici pragurile de venit pentru acordarea acestuia.

„Cu prudență față de buget și cu decență față de colaborarea cu ceilalți colegi, vă spun că voi propune să prelungim și pentru celelalte luni ale iernii. Nu vreau să anticipez valoarea și pragurile, pentru că am avut deja de două ori grup de lucru la Ministerul Muncii și la Ministerul Energiei. Ne consultăm și cu Președinția, vom avea consultări și cu Ministerul Finanțelor. Vom fi moderați, adică nu va fi un festival de cheltuieli, pentru că nu ne permitem”, a declarat Florin Manole.

Potrivit ministrului, acest sprijin poate reprezenta un ajutor important pentru gospodăriile vulnerabile, în condițiile în care persoanele cu venituri mici au, de regulă, un consum redus de energie electrică.

Aproape 200.000 de pensionari din București au venituri sub 3.000 de lei

Florin Manole a atras atenția și asupra situației pensionarilor care locuiesc în marile orașe, unde costurile pentru întreținerea locuinței, utilități și alimente sunt considerabil mai ridicate.

Un exemplu este Bucureștiul, unde aproape 200.000 de pensionari au venituri lunare sub pragul de 3.000 de lei.

Ministrul a explicat că nevoile persoanelor vârstnice diferă în funcție de mediul în care locuiesc. În timp ce pensionarii din mediul rural pot avea posibilitatea să își reducă o parte dintre cheltuielile gospodăriei prin cultivarea unor produse alimentare, cei din marile orașe suportă costuri mai mari pentru traiul de zi cu zi.

„Mi se pare extrem de presant pentru pensionarii din marile orașe să ai o pensie mică și cheltuieli mai mari, pentru că totul costă mai scump. Pentru oamenii aceștia trebuie să avem tichetul de energie, ajutorul pentru lemne. În mediul rural trebuie să avem alte beneficii”, a spus ministrul.

Acesta a insistat și asupra dezvoltării serviciilor sociale, astfel încât sprijinul acordat persoanelor vulnerabile să nu se limiteze doar la ajutoare financiare.

Pensiile vor fi plătite indiferent cine conduce Guvernul

În contextul discuțiilor despre schimbările politice și posibilele modificări la nivelul conducerii ministerelor, Florin Manole a transmis că plata pensiilor nu este pusă în pericol.

Ministrul a dat asigurări că obligațiile statului față de pensionari vor fi respectate atât în acest an, cât și în 2027, indiferent de persoanele care se vor afla la conducerea Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor sau a Guvernului.

„Indiferent cum l-a chemat pe ministrul Muncii sau pe ministrul de Finanțe sau pe primul-ministru, pensiile s-au plătit. Asta se va întâmpla și anul acesta, și anul viitor, indiferent cine va fi ministru”, a declarat Florin Manole.

Pentru pensionari, principalele repere anunțate pentru perioada următoare sunt plata celei de-a doua tranșe de ajutor în decembrie, posibilitatea prelungirii voucherelor de energie și discuțiile privind indexarea pensiilor cu 7,3% în 2027. Ultima măsură nu este însă confirmată oficial, urmând să fie discutată în cadrul negocierilor privind bugetul și aplicarea legislației.

 
 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.