ULTIMĂ
ORĂ

Racla cu moaștele Sfântului Nectarie, adusă la Mioveni! Patru zile de slujbe și rugăciune! PROGRAMUL COMPLET!

Racla cu moaștele Sfântului Nectarie, adusă la Mioveni! Patru zile de slujbe și rugăciune! PROGRAMUL COMPLET!

Un moment de rugăciune și binecuvântare îi așteaptă pe credincioșii din Mioveni și din împrejurimi. Racla cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie va ajunge la Biserica Parohiei Sfântul Nicolae din Racovița, unde va rămâne în perioada 17–20 noiembrie 2026.

Evenimentul religios se desfășoară cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Racla provine de la Parohia-Așezământul Sfinții Împărați Constantin și Elena din Pitești și va fi adusă la Mioveni pentru a le oferi credincioșilor prilejul de a se închina și de a se ruga Sfântului Nectarie.

Programul începe marți, 17 noiembrie, la ora 12:00, când racla va fi primită la Spitalul Mioveni. În aceeași zi, de la ora 17:00, va fi oficiat Acatistul Sfântului Nectarie.

Pe parcursul celor patru zile sunt programate slujbe religioase, acatiste și Taina Sfântului Maslu, după următorul program:

MARȚI, 17 NOIEMBRIE

  • Ora 12:00 – Primirea raclei cu Sfintele Moaște la Spitalul Mioveni;
  • Ora 17:00 – Acatistul Sfântului Nectarie.

MIERCURI, 18 NOIEMBRIE

  • Ora 09:00 – Sfânta Liturghie;
  • Ora 12:00 – Acatistul Sfântului Nectarie;
  • Ora 17:00 – Sfântul Maslu de obște.

JOI, 19 NOIEMBRIE

  • Ora 09:00 – Sfânta Liturghie;
  • Ora 16:00 – Acatistul Sfântului Nectarie.

VINERI, 20 NOIEMBRIE

  • Ora 08:00 – Sfânta Liturghie;
  • Ora 17:00 – Sfântul Maslu de obște.

Biserica va fi deschisă zilnic, în intervalul orar 08:00–19:00, astfel încât toți cei care doresc să se închine la racla cu părticele din moaștele Sfântului Nectarie să poată participa la acest moment spiritual.

Credincioșii din Mioveni, din Pitești și din localitățile învecinate sunt invitați să ia parte la eveniment și la slujbele organizate în această perioadă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.