
Mai multe școli și licee din județul Argeș au trecut în scenariul roșu, asta după ce rata de infectare COVID-19 a crescut semnificativ în ultimele zile. După ce liceul Teoretic ”Ion Barbu” din Pitești a intrat în scenariul roșu iar școala ”Ion Pillat” în scenariul galben, alte nume sonore de școli și liceee din Pitești au trecut, începând de ieri, la predarea online.
Colegiul ”Zinca Golescu”- creștere alarmantă a cazurilor de îmbolnăviri
Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” se confruntă cu mari probleme din punct de vedere epidemiologic după ce, în ultimele zile, un număr semnificativ de elevi și cadre didactice au fost depistați pozitiv COVID. Astfel că, începând de astăzi, pentru o perioadă de 14 zile, elevii acestei școli vor sta acasă și vor învăța online.
Aceeași situație este întâlnită și la Colegiul Național ”Zinca Golescu” și Colegiul Tehnic Costin D. Nenițescu”, unde s-a luat decizia suspendării cursurilor, astfel că și elevii acestor licee vor învăța în următoarele două săptămâni, tot online.
Patru școli din comuna Bălilești învață online
Totodată, conform scenariului de organizare și desfășurare a cursurilor școlare în județul Argeș, s-a hotărât trecerea din scenariul I în scenariul II pentru următoarele unități de învățământ: „Școala Gimnazială Bălilești”, „Școala Gimnazială Poienița”, „Școala Primară Băjești” și „Școala Primară Golești-Priboaia”, toate în comuna Bălilești.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
