
Două mari lanțuri de magazine au anunțat retragerea de la comercializare a două sortimente de înghețată și a unui sortimente de mărar mărunțit, conform anunțurilor publicate de ANSVSA.
Este vorba despre Carrefour care a inițiat retragerea de la comercializare a produsului „Mărar mărunțit 8g Blanc”, ca urmare a depășirii limitei maxime admise a reziduurilor de pesticide: Chlorpyrifos, Carbendazim,Penconazole, Pendimethalin, Vinclozolin. Datele de identificare ale produselor sunt: Cod EAN: 5941337331281, Lot/DLC: L03 / 10 2023. Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat.
De asemenea și rețeaua Penny retrage “UNIQUE”- Înghetata cu arome de Tiramisu si Vanilie și “HAPPY” Inghetata cu aroma si sirop de pepene galben, produse de Cicom SRL, cu cantități de 1000g/2000ml și 500g/1000ml, Lot lot UT 200421, Exp: 30.05.2022 lot HPG 130521; Exp:30.06.2022. Producătorul a inițiat retragerea de la comercializare a produselor menționate, ca măsură de prevenție, existand suspiciunea ca acestea sunt neconforme. Rețeaua de magazine recomandă clienților care au achiziționat produsele mentionate mai sus sa nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în oricare magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
