
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat recent că vor fi găsite soluții pentru creșterile salariale din învățământ, în special după rectificarea bugetară. Mesajul este transmis în special pentru persoanele care au făcut grevă, însă ministrul face apel către toate cadrele didactice și îi îndeamnă să pună pe primul loc interesul copiilor.
„Îmi exprim încrederea că profesorii, învățătorii și educatorii vor continua să pună în prim plan interesul copiilor, chiar dacă apreciem revendicările ca fiind pe deplin justificate. Să nu uităm, însă, faptul că, în pofida constrângerilor impuse de obligația respectării deficitului bugetar asumat ca țară, în anul 2022 au fost alocate creșteri salariale de 4% în educație, ajungându-se la un total de 20% din creșterile salariale (în valoare de 32%) prevăzute de Legea 153/2017. În consecință, rămâne restantă obligația de creștere a salariilor în învățământ cu 12%.
Sunt convins că la momentul rectificării bugetare, în condițiile creșterii încasărilor la bugetul de stat, se vor identifica soluții de acoperire a obligațiilor asumate.”, a declarat recent ministrul Sorin Cîmpeanu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
