
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a anunțat recent când vom scăpa de pandemie și de restricții astfel încât să putem avea o viață normală. Acesta a precizat că, deși nu îi place să facă predicții, este convins că de Sărbătorile Pascale ar putea să fie ridicate toate interdicțiile adoptate de autorități în timpul pandemiei de coronavirus.
„Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la sărbătorile de Paște vom avea o viață aproximativ normală, ca să spun aşa, poate cu anumite recomandări legate de utilizarea măștii în interior, în spaţiile aglomerate mai ales.
Persoanele confirmate pozitiv trebuie să stea în izolare. Şi dacă este bolnav de gripă, este bine să stea în izolare. Discutăm de două lucruri diferite: una este gravitatea bolii, gravitatea evoluţiei şi altceva este izolare. La orice fel de viroză, este bine să stai câteva zile în izolare, încât să nu îţi îmbolnăveşti colegii, familia şi aşa mai departe. Nu avem de ce să renunţăm la izolarea persoanelor care sunt infectate şi au simptome.”, a declarat recent ministrul Sănătăţii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
