
Mâine, 8 septembrie, va avea loc Comisia de Sistematizare a Circulației Rutiere și Pietonale a municipiului Pitești, în cadrul căreia vor fi analizate și supuse la vot 12 pucte de pe ordinea de zi. Propunerile vizează instituirea sau desființarea sensurilor unice, amplasarea indicatoarelor cu semnificația ”Oprirea interzisă” sau a unor limitatoare de viteză în mai multe zone din Pitești.
CITEȘTE ȘI: SENS UNIC DIN PITEȘTI DESFIINȚAT DUPĂ NUMAI O LUNĂ!
Cele 12 solicitări de pe ordinea de zi sunt:
1. În ședința comisiei de ciculație din data de 05.07.2022 la punctul 24 a fost avizată instituirea sensului unic pe strada Bibescu Vodă. De la punerea în aplicare și până în prezent s-a contatat că se formează blocaje la acesurile dinspre străzile Bibescu Vodă și Exercițiu și, în acest context se propune revenirea la dublu sens printre blocurile A și P2, respectiv printre C și P4d, conform planului.
2. Amplasarea de indicatoare cu semnificația ”Oprirea interzisă” pe carosabilul străzii Bibescu Vodă, în fața blocului P4
3. Instituirea sensului unic pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Despot Vodă și Vasile Lupu, cu circulație auto dinspre strada Despot Vodă
4. În ședința comisiei de ciculație din data de 26.07.2022 la punctul 3 a fost avizată mutarea trecerii pentru pietoni de pe carosabilul b-dului Petrochimiștilor la intersecția cu Aleea Petru Poni, din fața blocului B6, la blocul B5a, pentru a facilita ieșirea autovehiculelor dinspre viitorul complex comercial Kaufland. Se propune și amplasarea unui semafor cu buton la trecerea nou înființată.
5. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul Intrării Grigore Grădișteanu
6. Amplasarea de limitatoare de viteză pe carosabilul străzii Războieni pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Nicolae Dobrin și Izvorului
7. Montarea de semafoare cu buton la trecerea de pietoni de pe carosabilul b-dului Libertății, la intersecția cu strada Bradului
8. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Victoriei la nr. 27.
9. Amplasarea unui limitator de viteză pe carosabilul străzii Constantin Brâncoveanu, unul în fața blocului D1 și altul în spatele blocului D1 pe strada Țepeș Vodă
10. Instituirea sensului unic de circulație pe strada Pasajul Scărilor din cartierul Trivale, cu circulație dinspre strada Frasinului spre b-dul Libertății
11. Montarea de indicatoare cu semnificația ”Interzis în ambele sensuri” pe Aleea Ioan Andrieșescu.
12. n adresa nr. 46562/01.09.2022 dl. Viceprimar Mihai Ioan Mihăilescu propune ca în contextul strategiei municipalității de încurajare a utilizării transportului alternativ, solicită modificarea semnalizării rutiere orizontală în zona trecerilor de pietoni de pe străzile de categoriile I și a II-a, din intersecțiile semaforizate unde se poate efectua virajul la stânga, prin distanțarea liniei de oprire la 3 m față de trecerea pentru pietoni, pentru a se putea crea un spațiu de stocare a bicicletelor care efectuează virajul
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
