
Pizza reprezintă o alegere inspirată pentru o masă în familie sau cu prietenii. Constituie un câştig, atunci când optaţi să o faceţi chiar dumneavoastră, faptul că vă puteţi crea propriile texturi şi arome. O reţetă simplă de pizza este cea făcută la tigaie, iar pentru garnitură puteţi să jonglaţi cu diferite combinaţii care să corespundă gusturilor dumneavoastră şi a celor dragi.
INGREDIENTE
Pentru aluat:
• 500 g făină
• 300 ml apă
• 2 linguri ulei de măsline
• 10 g drojdie uscată
• puţină sare
Pentru topping:
• 300 g roşii cuburi pentru sos
• roşii cherry
• 300 g salam sau orice alt mezel doriţi
• 1 -2 linguri de ulei de măsline
• 2 căţei de usturoi
• Sare, piper
• 4 – 5 frunze de busuioc proaspăt
• 300 g caşcaval/ mozzarella răzuite
• 2 lingurițe oregano
• 150 g măsline fără sâmburi
Mod de preparare
Se începe cu prepararea aluatului de pizza, care necesită timp de dospire, timp în care vă puteţi ocupa de sosul de roșii și de pregătirea ingredientelor pentru topping.
Puneţi drojdia într-un bol mic şi adăugaţi 1–2 linguri de apă călduță amestecând intens până se dizolvă. Lăsaţi să se odihnească timp de 10 minute pentru a se activa drojdia. Cerneţi făina și amestecaţi-o cu sarea. Cu o lingură, sau o spatulă, creaţi o adâncitură la mijlocul făinii și puneţi acolo drojdia activată. Începeţi să adăugaţi din apa caldă alternând cu uleiul și amestecaţi intens, încorporând treptat și făina din vas. Când obțineţi un aluat omogen, transferaţi-l pe masa presărată cu făină. Cu mâinile trecute prin făină, frământă puțin aluatul pentru pizza și pe masa de lucru.
Indicat este să dospiți aluatul la rece peste noapte, dar nu e obligatoriu. Îl dospiți la temperatura camerei până când își dublează volumul. Îl lăsaţi la dospit aproximativ o oră, verificându-l din când în când. Veţi putea obţine 4 blaturi de pizza, însă depinde şi de mărimea tigăii. După ce a crescut aluatul trebuie să-l întindeți destul de subţire. Întrucât acest tip de pizza nu se coace în cuptor, trebuie să vă asigurați că aluatul este bine copt în interior.
Pregătiţi sosul de roşii. Puneţi o tigaie cu puţin ulei la încins și adăugaţi usturoi curățat și tocat mărunt. Amestecaţi usturoiul pentru un minut în uleiul încins, apoi adăugaţi roșiile cuburi și frunzele de busuioc rupte sau tocate mărunt. Lăsaţi sosul de roșii să fiarbă până când devine consistent și asezonaţi-l cu sare și piper. Se lasă să se răcească.
Puneți aluatul în tigaie (în strat subţire) şi lăsaţi-l să se coacă pe o parte. Întoarceți-l şi puneți deasupra toppingurile. Începeți cu sosul de roşii, apoi cu mozarella şi apoi cu mezelurile şi legumele (puteţi alege pentru topping ce vă place dumneavoastră să mâncaţi). Pentru copii puteți face pizza Margherita, iar pentru adulți puteți opta pentru orice combinație. Puteți folosi resturile de mezelurile din frigider, resturile de carne sau de legume. Dacă vă mai rămâne aluat, îl puteți folosi fără probleme şi a doua zi. Îl puneți în frigider, într-o pungă care se închide cu fermoar, şi rezistă pentru 3 – 4 zile, chiar şi mai mult.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
