ULTIMĂ
ORĂ

Vin vijeliile în Capitală și mai multe județe din țară! Unde se schimbă vremea de azi!

Potrivit meteorologilor ANM, marţi, 16 iulie, între orele 12:00 şi 21:00, în mai multe judeţe din ţară canicula va fi dublată de o instabilitate atmosferică temporar accentuată.

De la mijlocul zilei și până spre seară, în zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureș, nordul Crișanei, în nord-vestul Transilvaniei și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Meteorologii anunță intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. Este posibil ca, intervale scurte de timp, cantitățile de apă să ajungă la 20 l/mp…25 l/mp și izolat chiar și de peste 30 l/mp.

„Marți, între orele 12:00 – 21:00, în zona continentală a Dobrogei, în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei, în Maramureș, nordul Crișanei, în nord-vestul Transilvaniei și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.”

În București caniculă va fi și astăzi, dar spre seară sunt așteptate vijelii, furtună cu descărcări electrice. Temperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade, iar cea minimă va fi de 21…23 de grade. Disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, cu indice temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi senin în prima parte a zilei, însă după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50…60 km/h), grindină, averse și descărcări electrice.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.