
Evenimentul s-a petrecut la ora 3:00, după ce adolescentul de 15 ani a furat cheile mașinii și i-a luat la plimbare pe frații săi mai mici. După doar 200 de metri, într-o curbă, tânărul „șofer” a pierdut controlul volanului și a lovit un stâlp de electricitate. În urma impactului, mașina a luat foc.
Din fericire, toți trei au reușit să se salveze înainte ca incendiul să cuprindă complet vehiculul. Localnicii, treziți de o bubuitură puternică, au ieșit să vadă ce s-a întâmplat. „S-a auzit de trei ori bubuind” și „Am auzit o bubuitură și când am ieșit afară am văzut că a luat mașina foc”, au relatat vecinii.
Locotenent colonel Camelia Roșca, de la ISU Crișana, a declarat că cei trei copii s-au autoevacuat înainte de izbucnirea incendiului, însă au suferit răni.
„Cei trei ocupanţi ai maşinii, apelantul însuşi şi alţi doi copii, se autoevacuaseră din autoturism înainte de producerea incendiului, dar suferiseră răni, aceştia acuzând dureri”, a declarat Camelia Roșca.
Cel mai mic dintre frați, în vârstă de 9 ani, se află în stare gravă, internat pe Secția de Terapie Intensivă, cu un traumatism abdominal sever, care necesită monitorizare atentă. Fratele de 13 ani a suferit o fractură la nivelul antebrațului și este internat la Chirurgie Pediatrică, iar adolescentul de 15 ani a suferit doar contuzii la membrele inferioare, dar a rămas și el internat.
„Cel de 9 ani a rămas internat pe Secţia de Terapie Intensivă cu un traumatism abdominal care trebuie urmărit şi monitorizat atent. Cel de 13 ani a suferit o fractură la nivelul antebraţului, a rămas şi el internat la Chirurgie Pediatrică şi cel de 15 ani doar contuzii, în special la membrele inferioare, dar a rămas şi el internat”, spune dr. Hadrian Borcea, şef UPU SMURD Bihor.
Vecinii susțin că aceasta nu ar fi fost prima escapadă nocturnă a copiilor cu mașina părinților. Părinții lor, recent întorși din Belgia, nu bănuiau de plimbările nocturne ale acestora. Poliția a deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Sursa foto: ISU Bihor
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
