prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

A bifat trei, dintr-o lovitură! Cum a fost prins de polițiști un bărbat!

Deși greu de imaginat, un tânăr argeșean a dat dovadă de maximă inconștiență când a decis să se urce băut la volanul unei mașini. Distracția nu a ținut mult deoarece a fost tras pe dreapta de polițiști, în primă instanță pentru că vorbea la telefon. Însă, mare le-a fost uimirea să constate că aceasta nu era singura ilegalitate comisă de argeșean, ci dimpotrivă, acesta conducea cu 103 km/h și era și băut.  

”Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 33 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Băiculești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 103 km/h.

Totodată, bărbatul conducea autoturismul în timp ce vorbea la telefon, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a refuzat recolatrea de probe bilogice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.”, precizează IPJ Argeș.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs