
Un bărbat de 41 de ani din localitatea Ipotești, județul Suceava, a fost identificat de polițiști la opt ore după ce ar fi provocat un accident rutier mortal și a părăsit locul faptei fără să raporteze incidentul. Suspectul a fost găsit la domiciliul său, unde verificările au arătat că acesta consumase băuturi alcoolice.
Incidentul a avut loc pe drumul județean 208A, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Alerta a fost dată la numărul de urgență 112, în jurul orei 00:10, de către o femeie care circula cu mașina pe acest tronson. Aceasta a observat o persoană inconștientă pe marginea drumului, în afara părții carosabile, la intrarea în municipiul Suceava dinspre Ipotești. Un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanță Județean a sosit la locul faptei, însă medicii au fost nevoiți să constate decesul victimei.
În urma cercetărilor derulate la fața locului, polițiștii au stabilit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost victima unui accident rutier. Din primele indicii, acesta circula pe marginea șoselei, în aceeași direcție de mers cu autovehiculul care l-a lovit. Ancheta a presupus o mobilizare masivă a forțelor de ordine, care au scanat ore întregi de filmări de pe camerele de supraveghere și au verificat sute de mașini.
Eforturile autorităților au dus la identificarea conducătorului auto duminică dimineață.
„În ciuda indiciilor puţine, poliţiştii au reuşit în această dimineaţă (duminică – n.r.) să il identifice pe principalul suspect, respectiv un bărbat de 41 ani din comuna Ipoteşti, judeţul Suceava, bănuit că a condus vehiculul care l-a accidentat mortal pe un pieton de 42 de ani din comuna Ipoteşti. Şoferul a fost identificat la domiciliul său, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au declarat oficialii Poliției Suceava.
Autoritățile au localizat, de asemenea, autoturismul care ar fi fost implicat în accident. În perioada următoare vor fi efectuate expertize criminalistice amănunțite pentru a confirma dacă bărbatul se afla la volan în momentul impactului și pentru a clarifica întreaga dinamică a evenimentului.
Polițiștii continuă ancheta sub supravegherea procurorilor, urmând să stabilească toate circumstanțele legale în care s-a produs decesul pietonului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
