
Accident grav în Pitești! Șoferiță prinsă după ce a acroșat un bătrân și a fugit – mașina victimei s-a izbit de gard!
În după-amiaza zilei de 29 octombrie, polițiștii din Pitești au fost sesizați despre un eveniment rutier la intersecția dintre strada Eroilor și strada Exercițiu, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un gard.
CITEȘTE ȘI: Anunțul momentului despre Autostrada Pitești – Sibiu! Decizia Guvernului care schimbă tot!
Din verificările preliminare, s-a stabilit că un bărbat de 84 de ani, care conducea autoturismul pe strada Exercițiu, a fost acrosat de un alt vehicul, al cărui șofer nu a oprit la locul accidentului. Bărbatul a fost consultat de un echipaj medical și a suferit leziuni ușoare, fără ca alcoolul să fie implicat.
Polițiștii au identificat ulterior conducătoarea celuilalt autoturism: o femeie de 40 de ani, din Rociu, care s-a prezentat la sediul poliției. Aceasta a fost testată și rezultatul etilotestului a fost negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, iar permisul de conducere al femeii a fost reținut pe perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Cercetările continuă pentru a stabili toate împrejurările producerii accidentului și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
