Traficul rutier este blocat în aceste momente în localitatea Mihăești din cauza unui accident rutier. Din primele informații, se pare că șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp. Din fericire, în urma evenimentului rutier nimeni nu a fost rănit.
La fața locului intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. De asemenea, oamenii legii se deplasează pentru demararea cercetărilor în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale accidentului.
„Sesizare de autotren cu remorcă care a lovit un stâlp de beton în comuna Mihăești, sat Furnicoși, DN 73. Intervin pompierii de la Detașamentul Câmpulung pentru asigurarea zonei împotriva izbucnirii unui posibil incendiu. Nu s-au semnalat victime” potrivit ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp