
ACUM. Accident înfiorător! Femeie spulberată de mașină! A murit pe loc!
Un accident rutier grav s-a produs joi pe DN12C, în localitatea Bicaz-Chei, județul Neamț. O femeie în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșată de un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, accidentul a avut loc după ce șoferul, domiciliat în Dămuc, ar fi încercat să efectueze o manevră de depășire a unui alt vehicul. Manevra nu ar fi fost finalizată, iar în momentul revenirii pe banda sa de mers, tânărul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Autoturismul a părăsit partea carosabilă, a lovit gardul unui imobil și a acroșat o femeie de 62 de ani din Bicaz-Chei, care se deplasa în afara drumului, pe sensul opus de mers.
Impactul a fost extrem de violent, iar femeia a suferit leziuni incompatibile cu viața. Echipajele medicale ajunse la locul accidentului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul victimei.
Șoferul a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma tragediei, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.
Autoritățile atrag încă o dată atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, în special în cazul efectuării manevrelor de depășire, care pot avea consecințe dramatice atunci când nu sunt realizate în condiții de siguranță.
Foto: Ilustrativ!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
