
Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp, 28 septembrie, în comuna Buzoești, județul Argeș. Din primele informații, un autoturism a intrat în coliziune cu un motocultor. La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje de intervenție pentru acordarea primului ajutor și pentru asigurarea măsurilor specifice în urma producerii accidentului.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Județean de Urgență Pitești ANGAJEAZĂ! Cinci POSTURI scoase la CONCURS!
Pompierii intervin cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
În aceste momente, echipajele medicale evaluează persoanele implicate, urmând să stabilească dacă este necesar transportul acestora la spital.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul, precum și modul în care cele două vehicule au ajuns să intre în coliziune.
Vom reveni cu informații privind starea persoanelor implicate și eventualele măsuri luate de autorități.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
