
Acum! Afaceriști celebri săltați de mascați! Acuzații grave!
Luni, în cadrul Operațiunii JUPITER 4, procurorii și polițiștii au derulat 78 de percheziții la nivel național, dintre care șase în județul Bihor. Potrivit unor surse judiciare, acțiunea îi vizează pe frații Ioan și Viorel Micula, dar și firmele aflate în sfera lor de influență. Scopul anchetei este investigarea unui mecanism financiar complex prin care, susțin anchetatorii, ar fi fost transferate ilegal active de peste 163 de milioane de lei, în încercarea de a împiedica statul român să recupereze ajutoare de stat acordate ilegal.
CITEȘTE ȘI: Schimbări radicale la Dacia! Este incredibil ce se pregătește!
Sursele judiciare precizează că mecanismul fraudulos a fost conceput în contextul unor hotărâri definitive ale Comisiei Europene, Tribunalului Uniunii Europene și Curții de Justiție a Uniunii Europene. Aceste instanțe au stabilit că România trebuie să recupereze de la cinci companii din cadrul grupului European Food and Drinks Group sume totale de aproximativ 792 de milioane de lei, considerate ajutor de stat ilegal acordat în perioada 2014–2015.
Pentru a evita recuperarea acestor fonduri, persoanele care controlau companiile respective ar fi implementat un sistem de transferuri și compensări fictive, menite să golească patrimoniul firmelor vizate de bunurile de valoare și să le transfere către alte entități comerciale controlate de aceleași persoane.
Conform anchetatorilor, în perioada 2018–2024, cinci persoane juridice din cadrul grupului au fost administrate fraudulos printr-un mecanism contractual complex. Acesta ar fi implicat vânzări directe, compensări de creanțe și tranzacții de tip cesiune sau vânzare-cumpărare, care au avut ca rezultat scoaterea din patrimoniul acestor companii a unor active semnificative – terenuri, clădiri, echipamente de producție și instalații tehnice – și transferarea lor către alte societăți aflate sub același control.
Printre firmele implicate se numără:
Activele acestora ar fi fost transferate către entități precum SC European Food International SRL, SC European Drinks International SRL, SC Certinvest SRL, SC Plus Quadriga SRL, SC Pro Quadriga SRL, SC Hotel Club Estival 2002 SA și SC Royal Estates & Buildings SRL.
Datele financiare analizate de anchetatori arată o scădere consistentă a valorii activelor deținute de companiile implicate:
În același timp, firmele către care au fost transferate aceste bunuri au înregistrat o creștere economică accelerată, sugerând o corelație directă între ieșirile de active din grupul inițial și intrările în noile societăți.
Pentru a justifica transferurile, firmele beneficiare ar fi invocat existența unor creanțe rezultate din presupuse livrări de bunuri sau prestări de servicii către companiile grupului European Food and Drinks. În lipsa banilor necesari pentru plata acestor creanțe, s-ar fi recurs la compensarea datoriei cu active – terenuri, clădiri, echipamente – însă procurorii au suspiciuni serioase privind caracterul real al acestor tranzacții.
Anchetatorii afirmă că operațiunile comerciale invocate ar putea fi scriptice sau supraevaluate, menite să creeze artificial datorii mari pentru a justifica trecerea activelor către firme „neafectate” de măsurile de recuperare impuse de stat.
Procurorii consideră că aceste acțiuni au urmărit două obiective principale:
Astfel, anchetatorii vorbesc despre un mecanism de eludare a obligațiilor financiare către statul român, orchestrat de la nivelul conducerii grupului de firme European Food and Drinks Group, coordonat de frații Micula.
Operațiunea JUPITER 4 este una dintre cele mai ample acțiuni anticorupție economice din ultimii ani. Perchezițiile vizează obținerea de probe privind delapidare cu consecințe deosebit de grave și evaziune fiscală.
Dacă suspiciunile se confirmă, dosarul ar putea reprezenta un precedent major privind modul în care companii beneficiare de ajutoare de stat încearcă să evite recuperarea acestora, folosind structuri juridice aparent legale pentru a-și proteja patrimoniul.
Până la finalizarea anchetei, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
