
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la granița dintre județele Vaslui și Galați, în urma unui accident rutier grav în care a fost implicat un autocar plin cu pasageri. Vehiculul s-a răsturnat în afara carosabilului, generând o mobilizare masivă a echipajelor de prim ajutor pentru salvarea victimelor.
Autocarul plecase din Chișinău și avea ca destinație finală Aeroportul Otopeni. Potrivit primelor informații, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar vehiculul a părăsit drumul și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea șoselei.
Impactul a fost extrem de violent și s-a soldat cu decesul unei persoane, care a fost proiectată în afara autocarului și ulterior prinsă sub greutatea acestuia. De asemenea, alte 14 persoane au fost rănite și transportate de urgență la spitalele din Bârlad și Tecuci pentru îngrijiri de specialitate.
Polițiștii au demarat cercetările la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs tragedia, conform datelor furnizate de autoritățile care au intervenit la locul accidentului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
