
Acum! Autocar plin cu elevi implicat într-un grav accident de circulație! Impact violent cu un microbuz!
Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață în județul Botoșani, unde un autocar care transporta zeci de copii a intrat în coliziune cu un microbuz. Evenimentul s-a petrecut pe raza localității Iezer, parte a comunei Hilișeu-Horia. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), coliziunea a avut loc pe drumul județean DJ 291.
Reprezentanții ISU Botoșani au transmis detaliile situației de la fața locului:
„Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puţin timp, pe DJ 291, în localitatea Iezer, comuna Hilişeu-Horia. În eveniment au fost implicate un autocar şi un microbuz. În momentul impactului, în autocar erau 40 de elevi, iar în microbuz doar conducătorul auto”.
Imediat după alertare, la locul accidentului au intervenit forțele de salvare din cadrul Detașamentului Dorohoi. Echipajele au sosit cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și o unitate a Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Salvatorii au constatat că, în urma impactului, nicio persoană nu a rămas încarcerată.
Șoferul microbuzului a beneficiat de asistență medicală la fața locului, însă a decis să refuze transportul la unitatea spitalicească.
Foto: Ilustrativ!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
