ULTIMĂ
ORĂ

Acum! Descinderi la Primărie! Mai multe persoane duse la audieri! Cine este vizat?

Acum! Descinderi la Primărie! Mai multe persoane duse la audieri! Cine este vizat?

Polițiștii din cadrul IPJ Dolj au efectuat, în această dimineață, o serie de descinderi la sediul unei instituții publice și la mai multe adrese private, în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiuni de delapidare și fals intelectual.

CITEȘTE ȘI: Argeș. Spitalul Mioveni angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs?

Ancheta se concentrează asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Amărăștii de Jos, suspectați că și-ar fi însușit bonuri de carburant destinate activității instituției, pe care le-ar fi folosit în interes personal.

Potrivit datelor furnizate de anchetatori, activitatea infracțională s-ar fi desfășurat în perioada 2022 – august 2025. Pentru a justifica lipsa combustibilului și a crea o aparență de legalitate, angajații vizați ar fi întocmit documente false care atestau consumul carburantului în interesul primăriei.

Prejudiciul exact cauzat bugetului local urmează să fie stabilit pe parcursul cercetărilor. În urma perchezițiilor, autoritățile vor pune în aplicare trei mandate de aducere, persoanele în cauză urmând să fie conduse la audieri pentru a oferi explicații procurorilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au confirmat operațiunea, precizând că acțiunea vizează atât persoane fizice, cât și juridice.

„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au pus în executare şapte mandate de percheziţie domiciliară, toate în judeţul Dolj, la sediul unei instituţii publice, precum şi la persoane fizice şi juridice”, a declarat subcomisarul de poliție Cristian Grigorescu.

Oficialul IPJ Dolj a menționat că întregul demers procesual se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.