Acum! Incendiu violent la Grădina Zoologică! Intervenție de urgență!
Un incendiu de proporții a izbucnit în această după-amiază la Grădina Zoologică din Băneasa, București. Flăcările au cuprins un fânar situat pe strada Vadul Moldovei, în Sectorul 1, iar fumul dens a fost observat de la mare distanță.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a trimis la fața locului 11 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD. Potrivit primelor informații, incendiul se manifestă violent, cu flacără deschisă și degajări masive de fum, pe o suprafață estimată la aproximativ 2.000 de metri pătrați.
Un membru al grupului online „Info Trafic București și Ilfov – Radare/R.A.R” a relatat că în direcția zonei afectate au fost văzute cel puțin trei autospeciale de pompieri, semn al mobilizării de urgență pentru limitarea extinderii focului.
Strada Vadul Moldovei a fost închisă pentru a facilita accesul echipajelor de intervenție, iar traficul din zona Băneasa se resimte puternic, având în vedere apropierea de zone comerciale intens frecventate, precum Ikea sau complexele din Băneasa Shopping City.
Martori au semnalat prezența mai multor ambulanțe în apropierea grădinii zoologice, însă până în acest moment nu există informații despre persoane rănite sau despre animale afectate de flăcări.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului, iar pompierii încearcă să limiteze extinderea focului pentru a preveni consecințe mai grave. Întrucât fânul este extrem de inflamabil, intervenția se desfășoară contracronometru.
Imaginile surprinse la fața locului arată coloane groase de fum negru ridicându-se deasupra zonei, fapt ce îngrijorează atât autoritățile, cât și locuitorii din apropiere.
Echipajele continuă să acționeze la fața locului, iar autoritățile promit că vor reveni cu informații suplimentare despre modul în care s-a declanșat incendiul, precum și despre eventualele pagube produse.
Până la lichidarea completă a flăcărilor, autoritățile recomandă șoferilor să evite zona pentru a nu bloca accesul autospecialelor și pentru a preveni ambuteiajele.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp