ULTIMĂ
ORĂ

Acum! Judecătorii CCR au respins în totalitate legea pensiilor speciale! Pleacă sau nu Bolojan?

Acum! Judecătorii CCR au respins în totalitate legea pensiilor speciale! Pleacă sau nu Bolojan?

Legea care reformează pensiile magistraților a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României (CCR). Decizia a fost luată luni, 20 octombrie 2025, cu majoritate de voturi, în urma admiterii sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

CITEȘTE ȘI: Se construiește o nouă autostradă în România! Va avea peste 300 km, 180 de poduri, viaducte și pasaje!

Decizia oficială a Curții, publicată în minuta ședinței, este: „Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – ADMITERE”.

Actul normativ care introducea schimbări semnificative în regimul pensiilor de serviciu pentru magistrați fusese contestat la Curtea Constituțională de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Sesizarea a fost decisă în unanimitate de judecătorii instanței supreme la data de 4 septembrie.

Într-un comunicat de presă, ÎCCJ a argumentat că legea reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a independenței justiției. „Prin votul exprimat, judecătorii instanţei supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, a transmis ÎCCJ, care a susținut că legea „încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.

Potrivit documentului citat, printre motivele de neconstituționalitate invocate s-au numărat încălcarea independenței justiției, a principiului securității juridice, a legalității și neretroactivității legii, precum și crearea unor discriminări nejustificate. De asemenea, ÎCCJ a acuzat nerespectarea obligației de a solicita avizul CSM pentru forma finală a legii și ignorarea normelor de tehnică legislativă.

Proiectul de lege, care a provocat proteste ample în sistemul judiciar, inclusiv suspendarea activității în instanțe și parchete, prevedea o serie de modificări majore. Vârsta de pensionare urma să fie aliniată la cea din sistemul public, adică 65 de ani, printr-o perioadă de tranziție până în 2036, în care vârsta ar fi crescut treptat cu un an și șase luni anual.

Totodată, vechimea necesară pentru pensionare ar fi crescut de la 25 la 35 de ani, iar cuantumul pensiei ar fi fost limitat la 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut, cum este în prezent. Magistrații s-ar fi putut pensiona anticipat dacă aveau 35 de ani vechime, dar cu o penalizare de 2% pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.