ULTIMĂ
ORĂ

ACUM! Luca Niculescu, MESAJUL MOMENTULUI înainte de votul pentru noul Guvern! DECLARAȚIE SURPRINZĂTOARE!

ACUM! Luca Niculescu, MESAJUL MOMENTULUI înainte de votul pentru noul Guvern! DECLARAȚIE SURPRINZĂTOARE!

Premierul desemnat Luca Niculescu a lansat un apel către parlamentari, înaintea votului de învestitură a noului Executiv, cerând depășirea disputelor politice și concentrarea asupra problemelor care îi afectează direct pe români. Mesajul său a fost unul clar: România are nevoie de un guvern cu puteri depline, după luni de criză politică, iar cetățenii așteaptă soluții concrete, nu noi confruntări între partide.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! DGASPC Argeș ANGAJEAZĂ! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS?

În discursul susținut la finalul dezbaterilor din Parlament, Niculescu a enumerat câteva dintre principalele preocupări ale populației: risipa banilor publici, creșterea prețurilor, protejarea economiei și necesitatea ca instituțiile statului să lucreze în interesul cetățenilor.

„E ușor să pui etichete. E mai greu să găsești explicații”

Premierul desemnat a criticat tendința de a transforma dezbaterile politice într-un schimb de acuzații și etichete, susținând că românii așteaptă răspunsuri și măsuri concrete din partea celor care conduc țara.

„Românii care se uită azi la noi nu așteaptă o nouă rundă de replici politice sau apărarea unor etichete. Am văzut că s-au pus multe etichete azi. E ușor să pui etichete. E cel mai ușor să pui etichete. E mai greu să găsești explicații”, a afirmat Luca Niculescu.

Acesta a recunoscut că dezbaterile parlamentare au fost marcate de momente tensionate, însă a subliniat că astfel de confruntări fac parte din procesul democratic. Cu o referire la experiența sa diplomatică, Niculescu a remarcat că tonul unor intervenții a fost mai apăsat decât cel cu care este obișnuit.

„Sigur că, câteodată, unele accente sunt puțin mai apăsate pentru un diplomat, dar să știți că și noi, la negocieri, în spatele ușilor închise, nici acolo discuțiile nu sunt întotdeauna cele pe care le vorbim în afară”, a declarat premierul desemnat.

Niculescu promite dialog și răspunsuri la întrebările dificile

Luca Niculescu a transmis că nu intenționează să intre în disputa replicilor politice și că va rămâne deschis dialogului cu parlamentarii, inclusiv atunci când va trebui să răspundă criticilor sau întrebărilor incomode.

„Evident, nu sunt un politician, nu voi intra în această sarabandă a replicilor tăioase. Pe unele le-am apreciat sincer, pentru că aveau mult umor, dar în mine veți găsi întotdeauna un partener, un partener de dialog care va clarifica direct și fără economie de timp toate întrebările legitime pe care le voi primi”, a afirmat acesta.

Mesajul premierului desemnat a venit după o rundă de dezbateri în care parlamentarii au discutat despre direcția viitorului Executiv și problemele cu care se confruntă România.

„România are nevoie de un guvern cu puteri depline”

În încheierea discursului, Luca Niculescu a insistat asupra necesității ca România să aibă un Executiv cu autoritate deplină pentru a putea gestiona provocările economice și administrative. El a precizat că nu le cere parlamentarilor un sprijin necondiționat, ci înțelegerea nevoii de a pune capăt perioadei de incertitudine politică.

„Cum spuneam, nu vă cer un cec în alb, vă cer să înțelegeți și să înțelegem că România are nevoie de un guvern cu puteri depline după atâtea și atâtea luni de criză politică”, a declarat premierul desemnat înaintea votului de învestitură.

Discursul lui Luca Niculescu a avut loc în momentul decisiv al procedurii parlamentare, înainte ca aleșii să își exprime votul asupra noului Guvern. Miza este formarea unui Executiv cu puteri depline, capabil să ia decizii și să răspundă problemelor economice și sociale semnalate de cetățeni.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.