ULTIMĂ
ORĂ

ACUM. Mașină cu șapte oameni, lovită în plin de tren! Accident CUMPLIT! 

ACUM. Mașină cu șapte oameni, lovită în plin de tren! Accident CUMPLIT! 

Un autoturism în care se aflau șapte persoane a fost lovit de un tren, joi seară, în zona localității Ceplenița din județul Iași. Deși patru oameni au fost scoși dintre fiarele contorsionate, toate persoanele implicate au refuzat evaluarea medicală și transportul la spital.

CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Județean de Urgență Pitești ANGAJEAZĂ! Cinci POSTURI scoase la CONCURS!

Accidentul feroviar s-a produs în jurul orei 23:00, după ce trenul care circula pe ruta Iași–Hârlău a intrat în coliziune cu autoturismul. La sosirea echipajelor, toate cele șapte persoane din mașină erau conștiente. Trei dintre acestea au reușit să iasă singure din vehicul, în timp ce alte patru au fost scoase de pompierii militari.

În garnitură se aflau mecanicul, controlorul și doi pasageri, însă, din fericire, nicio persoană din tren nu a fost rănită. La fața locului au intervenit opt subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat, primul echipaj ajungând la ora 23:16.

Pompierii au asigurat măsurile specifice la locul evenimentului. Cazul a rămas în atenția autorităților competente, care urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.