
ACUM. O NOUĂ CRIMĂ zguduie România! Tânăr de 21 ani UCIS de tată! Mama, transportată de URGENȚĂ la spital!
Tragedie de proporții în județul Caraș-Severin! Un tânăr de numai 21 de ani și-a pierdut viața după ce ar fi fost înjunghiat de tatăl său vitreg. În același atac, mama băiatului, în vârstă de 48 de ani, a fost rănită și transportată de urgență la spital. Și principalul suspect a ajuns la unitatea medicală.
Incidentul sângeros s-a petrecut luni dimineață, 9 noiembrie, în orașul Oțelu Roșu, iar primele informații indică un conflict violent în familie, care s-a încheiat cu moartea tânărului.
Femeia a sunat la 112 și a cerut ajutor
Alerta a fost dată chiar de femeia de 48 de ani, care a apelat numărul unic de urgență 112 și a anunțat că ar fi fost atacată cu un cuțit de propriul soț.
Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, bărbatul, în vârstă de 40 de ani, și-ar fi atacat atât soția, cât și fiul vitreg, în vârstă de 21 de ani. În urma leziunilor suferite, tânărul nu a mai putut fi salvat.
Mama victimei și presupusul agresor, la spital
Femeia a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Tot la spital a ajuns și bărbatul de 40 de ani, principalul suspect în acest caz.
Polițiștii au fost sesizați prin apelul de urgență și au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Ancheta urmează să clarifice ce a declanșat conflictul familial și cum s-a ajuns la atacul în urma căruia un tânăr de numai 21 de ani și-a pierdut viața.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
