
ACUM. PERCHEZIȚII de amploare în ARGEȘ! Deșeuri periculoase, îngropate și arse ilegal! Patru persoane, după GRATII!
În ziua de 26 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Pericolase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, iar pentru administrarea probatoriului, cu sprijnul specialiștilor Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, au pus în executare cinci mandate de persheziție domiciliară, într-un dosar penal referitor la săvârșirea unor infracțiuni privind gestionarea deșeurilor.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! Grădiniță din Pitești ANGAJEAZĂ! Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS?
Din cercertări a rezultat că în cursul lunii august a.c., un bărbat de 46 de ani, din Argeș, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate ,,colectare deșeuri periculoase și nepericuloase”, ar fi coordonat eliminarea, cu încălcarea legislației privind regimul deșeurilor, în afara spațiilor autorizate, a unor deșeuri amestecate, provenite din dezmembrări auto și echipamente electrice.
Astfel, deșeurile au fost încărcate de un bărbat de 55 de ani, din Argeș, într-un autocamion și transportate, în mai multe zile succesive, de către un bărbat de 35 de ani, din județul Teleorman, la punctul de lucru al unei societăți cu obiect de activitate cultivarea cerealelor, cu acordul administratorului, bărbat de 40 de ani, din Argeș.
Astfel, deșeurile au fost îngropate într-o groapă de mari dimensiuni aflată în spatele unei hale de depozitare cereale, cu ajutorul unui utilaj aflat în proprietatea celei de-a doua societăți.
Perchezițiile au fost desfășurate sub coordonarea polițiștilor specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu două echipe de control ale Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Argeș, acțiunea beneficiind totodată de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și de suportul de specialitate al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic și al polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoiești și Secției de Poliție Rurală Gălățeni, județul Telorman. Activitățile au fost deafășurate concomitent, trei percheziții fiind efectuate la sediile și punctele de lucru ale unor societăți și două la locuințele unor persoane fizice.
Patru persoane au fost conduse la sediul poliției, în baza mandatelor de aducere emise în cadrul cercetărilor.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță a trei bărbați, de 40, 46 și de 55 de ani, toți din județul Argeș, respectiv a unui bărbat de 35 de ani, din județul Teleorman.
Urmează ca cei în cauză să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propuneri de dispunere a unor măsuri preventive, iar cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
