ULTIMĂ
ORĂ

Acum! Primar reținut! Ar fi luat mită jumătate de milion de euro!

Acum! Primar reținut! Ar fi luat mită jumătate de milion de euro!

Primarul orașului Mangalia, Cristian Radu, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA, fiind suspectat că a luat mită de peste jumătate de milion de euro pentru a acorda avize unor construcții ridicate fără autorizație. Ancheta a vizat atât domiciliul edilului, cât și birourile din primărie, în care s-au găsit probe ce arată că mita ar fi fost primită nu doar în bani cash, ci și sub formă de haine și accesorii de lux, unele în valoare de până la 40.000 de euro. În dosar este implicat și city-managerul orașului, George Didi Călin.

CITEȘTE ȘI: Ireal! S-au îmbrățișat și s-au aruncat în fața TIR-ului pe A1 Pitești-București! Tineri îndrăgostiți-morți pe loc!

După șapte ore de audieri, Cristian Radu a fost reținut, ieșind încătușat din sediul DNA, flancat de agenți în civil. City-managerul George Didi Călin, audiat și el în acest caz, a fost lăsat să plece acasă.

Primarul, care conduce Mangalia de 12 ani, a fost adus la primărie cu părul ușor răvășit și cămașa deschisă, fără să ofere explicații jurnaliștilor. El este acuzat că a primit mită pentru a legaliza clădiri construite fără autorizație în stațiune. „Pe lângă bani, edilul din Mangalia ar fi primit șpagă și sub forma unor haine de valoare. Unele articole vestimentare ajungeau și la 40 de mii de euro. În alt caz, mita ar fi fost oferită sub forma unui discount de peste jumătate de milion de euro la vânzarea unui hotel”, a relatat reporterul Observator, Cristina Niță.

Procurorii DNA au percheziționat locuința primarului și sediul primăriei Mangalia, sigilând birourile lui Cristian Radu și ale city-managerului. Soția primarului, angajată a instituției, a însoțit anchetatorii la audieri.

Cristian Radu nu este la prima confruntare cu justiția. În 2023, el a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu un prejudiciu estimat la 13 milioane de lei, acuzat că a atribuit cu dedicație 95 de contracte de asistență juridică. Foști și actuali consilieri locali confirmă această practică.

„Aceasta era o practică împământenită de ani de zile. Sumele variau între cinci mii și 15 mii de euro. Nouă ne este interzis accesul în primărie în sensul că sala de consiliu este întotdeauna blocată. Aparatul executiv al primarului a executat doar ordinele primarului”, a declarat Semiran Abdurefi, consilier local.

Fostul consilier local Marius Ciobănel susține că mita era larg răspândită în oraș. „Este ziua eliberării orașului Mangalia. S-au dat șpăgi și procurorii știu de zeci de mii și de sute de mii de euro. Comercianții plus constructorii”, a afirmat acesta.

Oamenii de afaceri din Mangalia acuză că primarul ar fi refuzat să emită autorizații de funcționare pentru a-i constrânge să dea mită. Edilul s-ar fi opus inclusiv unei decizii judecătorești care îl obliga să semneze avizul. „După trei zile, a trimis poliția locală prin care ne-a spus: nu ne interesează hotărârea dumneavoastră definitivă, vă dau amendă. Și ne-a dat amendă. Domnul Radu Cristian și cei de la urbanism ne-au transmis că în această vară nu vom funcționa”, a declarat Valentin Stelea, agent economic.

În ultima declarație de avere, publicată înainte de campania electorală din 2024, averea primarului a suferit schimbări majore. Dintr-un an în altul, Cristian Radu a declarat că nu mai deține terenuri, case, spații comerciale sau conturi bancare. Licențiat în management și drept, el a fost timp de opt ani șeful Gărzii Financiare Constanța înainte de a candida pentru funcția de primar.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.