Acum! Profesoară de 47 ani – moartă în timpul orelor! Tragedie într-un liceu din Argeș!
Tragedie imensă în această dimineață la Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din comuna argeșeană Mozăceni unde a o profesoară de limba engleză a murit în timpul orelor. Din primele informații, femeia în vârstă de 47 ani s-ar fi înecat cu mâncare și a fost găsită de colegii săi în stare de inconștiență.
Citește și: Investiții fără precedent în infrastructură! Se construiesc noi autostrăzi și drumuri expres!
Aceștia au alertat imediat autoritățile, iar la fața locului a intervenit de urgență un echipaj al Servicului de Ambulanță Județean Argeș. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, dar, din nefericire, după zeci de minute de eforturi, nu au mai putut să o readucă la viață pe profesoară.
Trupul neînsuflețit a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Medicină Legală Argeș și a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în urma cărora vor fi stabilite cauzele exacte ale decesului. De asemenea, oamenii legii au demarat cercetările, iar, cel mai probabil, va fi deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp