Acum! Restaurant și pensiune din Argeș cuprinse de flăcări! Incendiu devastator! Pompierii în alertă!
Un incendiu devastator a izbucnit în urmă cu puțin timp la o pensiune din localitatea argeșeană Valea Mare Pravăț. Din primele informații, se pare că incendiu a cuprins toată pensiunea, restaurantul, bucătăria. Din păcate, flăcările au distrus complet localul, nemaiexistând posibilitatea să fie salvat ceva.
CITEȘTE ȘI: Prima autostradă construită de chinezi în România! Când vom circula pe ea? Anunțul momentului pentru șoferi!
În momentul de față, pompierii acționează pentru stingerea incendiului dar și pentru evitarea pericolului de a se propaga la vecini. Din primele informații, se pare că este vorba despre Restaurant Ferma Musceleană „La Lițoi” din Valea Mare Pravăț. Nu se știe până în momentul de față care este cauza producerii incendiului care a devastat întreaga pensiune.
„Incendiu izbucnit la un local din comuna Valea Mare Pravăț. Intervin pompierii de la Detașamentele Câmpulung, Pitești și Punctul de Lucru Rucăr cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime. Se suplimentează forțele de intervenție cu încă o autospecială de stingere.”, precizează ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp