ULTIMĂ
ORĂ

Adina Alberts, semnal de alarmă: NU FACEȚI RAPELUL! Află cui se adresează!

Medicul Adina Alberts a afirmat categoric că riscurile vaccinării trebuie serios analizate. Aceasta a atras atenția că persoanele care au trecut prin infecția cu SARS-COV-2 trebuie să fie extrem de precaute dacă se vaccinează. La fel și cei care suspectează că au fost asimptomatici. Tuturor ea le atrage atenția că trebuie să își verifice nivelul de anticorpi. Astfel, pentru cei care au făcut boala cel mai bun lucru ar fi să nu se vaccineze. În ceea ce-i privește pe cei care au făcut prima doză, Adina Alberts trage un semnal de alarmă: SĂ NU MAI FACĂ RAPELUL.

Înainte de vaccinare, testați-vă nivelul de anticorpi

Ea a postat recent pe pagina de socializare un mesaj adresat persoanelor care vor să se vaccineze, sfătuindu-i să nu se imunizeze înainte de a verifica detaliat nivelul de anticorpi din organism. Aceasta susține și faptul că dacă te-ai vaccinat cu prima doză și ai aflat între timp, în urma unor analize efectuate, că ai dezvoltat anticorpi, sub nicio formă nu trebuie să mai faci și cea de-a doua doză, explicând detaliat ce se întâmplă în organismul nostru în aceste situații. Doctorul explică pe înțelesul tuturor ce se întâmplă în organism în cazul în care ai trecut prin boală și vrei să te vaccinezi.

TEORETIC – EXPLICAȚII DESPRE ANTICORPII ANTI SARS-COV2.

Cine a avut boala a dezvoltat anticorpi, foarte probabil. Acești anticorpi sunt de fapt imunoglobuline, iar cele care se testează în laboratoare în dinamica pentru Covid sunt IgA, IgG și IgM.

Coronavirusul are 4 proteine structurale principale împotriva cărora organismul va creea anticorpi:

  • proteina N (nucleocapsidă ) care reprezintă nucleul virusului,
  • proteina M (membranară ),
  • proteina E (anvelopa virală) și
  • proteina S (spike), proteină de suprafață care dă aspectul de “corona” datorită structurii trimerice.

În laboratoare se determină anticorpii anti-Nucleocapsidă (anti-N) și anti-Spike (anti-S). Deci, teoretic putem testa 6 tipuri de anticorpi, IgA anti-N, IgA anti-S, IgG anti-N, IgG anti-S, IgM anti-N, IgM anti-S. Cei mai importanți sunt IgG și IgM, anti-N și anti-S. Dacă oricare dintre aceștia sunt prezenți în sânge, atunci este evident că pacientul a avut Covid în antecedente, și s-a imunizat natural, chiar dacă infecția a fost asimptomatică sau au existat simptome ușoare trecute cu vederea.

Actualele vaccinuri utilizate în Europa, sunt vaccinuri care induc sinteza de proteină Spike, deci anticorpii secretați de organism în urma vaccinării vor fi IgG și IgM anti-S. Ca urmare, cel puțin teoretic, apariția anticorpilor anti-S  se poate asimila cu răspunsul la vaccinul ARN mesager, mai ales dacă anterior vaccinării nu a existat contact infectant care să se soldeze cu apariția detectabilă a anticorpilor anti-S.

PRACTIC:

Când mergem să ne testăm anticorpii, pe lângă testarea cantitativă, trebuie să cerem și testarea calitativă. Și vom obține un buletin de analize în care, pe lângă cantitatea de anticorpi, vor fi trecute și tipurile acestora.

Iar rezultatele trebuie interpretat astfel:

Dacă nu ne-am vaccinat, orice tip de anticorpi care apar, fie că este IgG sau IgM, sau este anti-S sau anti-N, ne arată că am fost infectați în trecut cu Sars-Cov 2. Ideal ar fi să nu ne vaccinăm până nu testăm anticorpii, iar dacă aceștia sunt prezenți, să nu ne vaccinăm până ce titrul acestora nu scade complet.

Dacă ne-am vaccinat și nu știm să fi fost bolnavi de Covid, și vrem totuși să aflăm dacă am avut infecția Sars Cov 2 înainte de vaccinare, dacă anticorpii din sângele circulant sunt doar de tip anti-S, nu putem trage o concluzie certă, probabil că aceștia au apărut în urma vaccinării.

Dacă pe lângă anticorpii anti-S apar și anticorpi anti-N, atunci este sigur că înainte de vaccinare a existat o infecție cu Sars-Cov 2. În acest caz NU MAI FACEȚI RAPELUL!!!

Nu sunt o antivaccinistă! Dar sunt împotriva acestor vaccinuri ARN mesager după cum mulți dintre dvs deja știți. Am expus de multe ori, pe larg, motivele. Dacă totuși nimic nu vă poate opri în a vă vaccina, măcar respectați indicațiile de mai sus pentru a minimaliza riscurile imediate.”, este mesajul postat de Adina Alberts pe pagina de socializare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.