ULTIMĂ
ORĂ

Adio, dar rămân cu tine! Ce ascunde gestul lui Nicolescu?

După un lung șir de pupături și strângeri de mână, Nicolescu îi dă înainte cu tupeu și minciuni, în tradiționalul spirit comunisto-pesedist! Gestul avocaților lui Constantin Nicolescu de a cere în justiție anularea ordinului de revocare din funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, emis de Instituția Prefectului, nu face altceva decât să confirme faptul că fostul lider pesedist a mințit când a spus, în mai multe rânduri, că nu mai intenționează să conteste documentul semnat de Cristian Soare. „Contestarea ordinului nu se mai află pe din lista mea de priorități”, a declarat Nicolescu. De altfel, aceasta nu a fost singura minciună din ultimele 2 săptămâni. În primul rând, Nicolescu a afirmat că s-a autosuspendat de la conducerea PSD Argeș pentru 3 luni. În realitate, conducerea centrală a PSD l-a suspendat și l-a numit interimar pe primarul Tudor Pendiuc pentru o perioadă nedeterminată. În al doilea rând, a afimat că ordinul prefectului nu este corect și că, de fapt, doar CJ-ul avea dreptul să-l revoce din funcția de președinte, prin votul a două treimi din consilierii județeni. Practic, prefectul de Argeș, Cristian Soare, nu a făcut altceva decât să aplice o hotărâre a instanței supreme din România, anume Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza legilor române în vigoare. Chiar și așa, cu ordinul contestat, este greu de crezut că o hotărâre a Tribunalului Argeș, unde a fost depusă contestația, ar putea anula o hotărâre a ÎCCJ. În aceste condiții, rămâne în picioare o singură posibilitate: rezultă că Nicolescu are un interes ascuns și încearcă să prelungească situația. Până când? Probabil până când pe ordinea de zi a parlamentului va figura din nou un vot pentru Legea Amnistiei și Grațierii.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.