Adio, Inspectorate Școlare! Ce pregătește ministrul Educației în locul lor?
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că își propune, ca obiectiv pe termen lung (zece ani), desființarea Inspectoratelor Școlare Județene. Acestea ar urma să fie înlocuite cu centre regionale, care să preia atribuțiile de coordonare și intervenție în sistemul educațional.
CITEȘTE ȘI: Permisul suspendat, mai ușor de recuperat – ce trebuie să faci? Parlamentul a decis!
Potrivit acestuia, o astfel de transformare nu poate avea loc imediat, deoarece, în prezent, școlile nu dispun de suficientă autonomie pentru a funcționa eficient în lipsa acestor structuri județene.
Ministrul a susținut că, deși se discută adesea despre depolitizarea educației, în practică persistă o serie de contradicții și atitudini ipocrite. El a explicat că inspectorii școlari generali sunt, în realitate, adesea numiți politic, chiar dacă acest lucru nu este recunoscut public. Din acest motiv, consideră că ar fi mai onest să se recunoască oficial caracterul politic al acestei funcții.
„Există un discurs frumos despre depolitizare, dar în spate se ascunde multă ipocrizie. Am spus clar că influența politică trebuie să se oprească la poarta școlii. Asta înseamnă că directorii de școli ar trebui să fie selectați prin concurs și ulterior protejați în funcție, pentru că altfel concursul devine inutil dacă tot ei sunt schimbați politic. În ceea ce privește structura de tip inspectorat – sau ce formă va avea ea în viitor – este nevoie de profesionalizare: ocuparea posturilor prin concurs, atât pentru inspectorii de management, cât și pentru cei de specialitate. Totodată, coordonatorul acestor structuri, adică cel aflat la conducere, trebuie să fie numit politic, deoarece este reprezentantul Ministerului în teritoriu”, a declarat ministrul.
Daniel David a argumentat această poziție explicând că, în orice guvernare, noul ministru are o serie de obiective stabilite prin programul de guvernare. Pentru implementarea acestora, este necesar ca reprezentantul ministerului din teritoriu – adică inspectorul general – să împărtășească aceleași direcții și viziuni. În caz contrar, pot apărea conflicte și blocaje instituționale.
„Dacă cel care conduce structura județeană are o viziune diferită de cea a guvernului sau a ministrului, se creează tensiuni politice care afectează funcționarea sistemului. Din acest motiv, e firesc ca acea persoană să fie numită politic și să plece odată cu ministrul. Ceilalți inspectori, însă, trebuie să fie numiți prin concurs și să aibă protecție profesională”, a explicat ministrul.
Acesta a subliniat că în prezent, în ciuda afirmațiilor oficiale, funcția de inspector general este una politizată, însă acest aspect nu este recunoscut sincer de către cei implicați.
„Adevărul este că ne mințim singuri. Inspectorii generali sunt, în multe cazuri, numiți politic, dar evităm să recunoaștem asta. Haideți să fim corecți și să admitem că această funcție este una politică, cu responsabilitate publică. Dacă o asumăm ca atare, presa poate exercita un control mai eficient. În prezent, când întrebați un inspector dacă este numit politic, răspunde că nu. Cu toții știm însă care e realitatea – iar această ipocrizie trebuie să înceteze”, le-a spus el jurnaliștilor.
În ceea ce privește reorganizarea sistemului de conducere la nivel județean, Daniel David și-a exprimat speranța că, în aproximativ un deceniu, Inspectoratele Școlare Județene vor fi desființate și înlocuite cu structuri de tip regional.
„Sper ca în zece ani să reușim această transformare. Putem lua ca model alte țări, unde structurile de conducere sunt organizate la nivel regional, sau, dacă sunt la nivel județean, sunt mai suple – axate pe specialiști în management și pe discipline – și nu structuri masive, birocratice. Nu putem face acest pas acum, pentru că nu avem, încă, școli suficient de autonome și puternice. Mi-am propus să întăresc această autonomie în timp”, a precizat ministrul.
El a dat ca exemplu discuțiile despre planurile-cadru, unde directori de școli i-au transmis că, deși susțin ideea unei autonomii sporite, evită asumarea responsabilității deoarece se tem de conflicte interne cu colegii sau cu părinții.
„În momentul de față, școlile nu sunt pregătite să funcționeze cu adevărat autonom. Lipsa de forță instituțională a fost evidentă în momentul în care am discutat despre flexibilizarea planurilor-cadru. Directori de școli mi-au spus: ideea e bună, dar ne e teamă să o aplicăm, pentru că riscăm să intrăm în conflicte cu profesorii sau cu părinții, atunci când vine vorba de alegerea disciplinelor. Adevărul este că, în prezent, nu avem unități de învățământ autonome și solide”, a concluzionat Daniel David.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp