
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni, avertizând că, de la mijlocul săptămânii, vremea se va schimba radical. Frigul, ploile și ninsorile revin în peisaj, cu temperaturi minime ce vor coborî până la pragul de -7 grade Celsius. În timp ce la munte va ninge, în restul țării sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie și intensificări ale vântului. Chiar și în perioada Paștelui, condițiile meteorologice vor fi mai apropiate de cele specifice Crăciunului.
În regiunea Banatului, debutul intervalului aduce temperaturi ridicate, cu maxime de 20…21 de grade. Totuși, urmează o răcire accentuată, astfel că până pe 12 aprilie valorile diurne vor scădea la 11…12 grade, urmând ca ulterior să urce din nou spre 18…19 grade. Minimele vor coborî de la 4…5 grade spre 0 grade în jurul datei de 10 aprilie, revenind apoi spre 6 grade la finalul perioadei. Precipitațiile vor deveni mai probabile după 11 aprilie, cu volume mai însemnate între 11 și 14 aprilie.
Pentru Crișana, ANM anunță o scădere drastică a temperaturilor după un început cald cu 19…20 de grade. Media maximelor va ajunge la 10…12 grade până pe 12 aprilie, crescând apoi treptat spre 18…19 grade. Valorile nocturne vor scădea la -1 grad în jurul datei de 10 aprilie, de la 5…6 grade inițial, urmând să revină ulterior spre 5…6 grade. Ploile se vor intensifica după 10 aprilie, în special în data de 13 aprilie, când cantitățile de apă pot fi mai mari.
Vremea se va răci semnificativ și în Transilvania, unde de la maxime de 20 de grade se va ajunge la doar 8…9 grade până în jurul datei de 12 aprilie. În a doua parte a intervalului, temperaturile vor urca treptat spre 17 grade. Minimele vor atinge pragul de -2 grade pe 10 aprilie, de la 3…4 grade la început, revenind apoi la valorile inițiale. Probabilitatea de precipitații crește după 9 aprilie, cu un vârf pe 12 aprilie.
Conform meteorologilor, regimul termic din Maramureș se va modifica substanțial în prima săptămână. După maxime de 18…19 grade, va urma o răcire până la 9 grade pe 8 aprilie, urmată de o creștere ușoară spre 11…12 grade. Spre finalul intervalului, temperaturile vor urca spre 18 grade. Minimele vor coborî de la 4…5 grade la -1 grad pe 10 aprilie. Precipitațiile vor fi prezente pe aproape tot parcursul intervalului, fiind mai consistente în a doua săptămână.
Moldova va trece de la maxime de 21 de grade la valori de aproximativ 9 grade până pe 11 aprilie, urmând o încălzire ulterioară spre 16…17 grade. Temperaturile nocturne vor scădea de la 4…5 grade la 0 grade pe 10 aprilie, crescând apoi spre 5…6 grade. Sunt prognozate precipitații frecvente, mai ales în intervalul 12-14 aprilie.
În Dobrogea, temperaturile scad de la 22 de grade la aproximativ 10 grade în prima săptămână, menținându-se la acest nivel până la finalul acesteia. Ulterior, vremea se va încălzi treptat până la 16…17 grade. Valorile minime vor coborî de la 8 la 2 grade pe 10 aprilie, revenind apoi spre 7 grade. Ploile sunt așteptate după 8 aprilie, cu cantități mai însemnate în jurul datei de 13 aprilie.
Regiunea Munteniei va înregistra o scădere a maximelor de la 22 de grade la 11 grade spre finalul primei săptămâni, revenind ulterior la 19 grade în a doua parte a intervalului. Minimele vor atinge 1 grad pe 11 aprilie, pornind de la 6…7 grade. Precipitațiile se vor intensifica după 9 aprilie, în special în intervalul 12-14 aprilie.
În Oltenia, schimbările termice vor fi marcante în prima săptămână, când valorile diurne vor scădea de la 22 de grade la 10…11 grade. Ulterior, se va ajunge din nou la 19 grade. Valorile nocturne scad de la 6…7 grade la 1 grad pe 10 aprilie, revenind apoi spre 6 grade. Probabilitatea pentru precipitații crește după 10 aprilie, cu volume mai mari între 11 și 14 aprilie.
La munte, regimul termic se va schimba drastic, conform prognozei ANM. Maximele scad de la 9…10 grade la valori de -1…0 grade între 8 și 12 aprilie, urmând să revină spre 8 grade la finalul perioadei. Minimele vor coborî până la -7 grade pe 10 aprilie, pornind de la 1…2 grade. Precipitațiile vor fi prezente aproape zilnic pe tot parcursul intervalului, fiind mai însemnate cantitativ în perioada 12-14 aprilie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
