Adrian Miuțescu: „PNL Argeș este în creștere”

PNL Argeș a avut o creștere snoficanta la alegerile prezidențiale! Liberalii argeșeni au ajuns la un procent de 30% de la 10%, cat avea organizația județeană în momentul în care a fost preluată de Adrian Miuțescu.

„Suntem convinși că vom câștiga alegerile din turul II. Am fi putut să o facem și din primul tur, dar am fost la distanta de câteva sute de voturi. PNL Argeș este în creștere. Am plecat in 2017 de la 10% și am ajuns acum la 30%. Este o creștere importantă. Alte județe, spre exemplu Vâlcea, care a avut rezultate bune mereu, nu a avut creșterea pe care a avut-o Argesul. Numărul acesta de 80.000 este pe locul 7 la nivel național în „coșul” de voturi” a spus Miuțescu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.