prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

AHN ARGEȘ, SPRIJINITĂ DE OAMENI CU SUFLET MARE! MESAJ DE MULȚUMIRE!

Ca în fiecare an, persoane fizice sau juridice, oameni cu suflet mare, au fost alături de Asociația Persoanelor cu Handicap Neuromotor din Argeș. Cu ajutorul sponsorilor, asociația a reușit să să fie aproape de cei mai puțin norocoși, persoane cu nevoi speciale. Președintele AHN Argeș transmite un mesaj de mulțumire celor care au sprijinit financiar asociația făcând posibilă derularea mai multor activități.

„Au trecut sărbătorile Pascale dar dorim să ne manifestăm recunoștința față de prietenii ce ne-au fost și ne sunt alături de mulți ani! Bucuria venită la pachet a încântat sufletele membrilor noștri, mai ales că traversăm vremuri incerte.

Cu considerație și recunoștință dorim ca binecuvântarea și lumina să rămână în casele prietenilor noștri: Financiar Recycling SA, Ro Construct, Pancor Construcții Speciale, Top Mar New Cargo, TDG, Carpați Com SRL, Intexprim Green Energy SRL, SC Alimar Star Divers SRL.”, este mesajul transmis de Rodica Nicolae, președinte AHN Argeș.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs