A ajuns și la Câmpulung racla cu Sfintele Moaște ale Filoteea

Racla cu Sfintele Moaște ale Filoteea a ajuns ieri și la Câmpulung. A fost întâmpinată cu multă credință de evlavioșii credincioșii musceleni.

La Câmpulung mașina cu racla și alaiul care a însoțit-o a ajuns la ora 17.00. Au redus viteza prin zona locașelor de cult cum ar fi mânăstirea Negru Vodă, biserica Sfântul Nicolae după care alaiul a fost traversat centrul orașului s-a trecut prin fața spitalului de Pneumoftiziologie, mașina a ajuns apoi în cartierul Grui iar de aici s-a plecat către spitalul muncipal. Câmpulungenii din zonele respective au ieșit la ferestre și balcoane iar alții au privit racla din curțile lor.

Mai precis, racla cu Sfintele Moaște ale Filoteea a fost întâmpinată cu multă credință de evlavioșii credincioși argeșeni și musceleni.
În vreme de secetă, foamete sau în cazul unor boli molipsitoare, Sfântulița de la Argeș a fost grabnic ajutătoare prin mijlocirea ei la Bunul Dumnezeu. Documentele păstrate în arhivă relatează că moaștele Sf. Mc. Filoteea au fost purtate de multe ori în procesiune în multe localități ale județului Argeș, precum și în multe alte orașe și comune din sudul țării.

Distribuie prietenilor

Tot vechile documente consemnează mulțumirile credincioșilor din comunitățile respective care au primit ajutorul, aceștia fiind vindecați de boli foarte grave și izbăviți de foamete și secetele care pârjoleau pământul țării noastre.

Procesiunea făcută acum în cele șase protopopiate ale Eparhiei este unică deorece argeșenii nu au mai trăit niciodată o asemenea bucurie ca Sf. Mc. Filoteea să ajungă într-o singură zi în aproape toate localitățile județului Argeș
Moaștele Sfintei Mucenițe Filoteea ocrotesc Eparhia Argeșului și Muscelului de 604 ani, fiind primite de la Vidin de domnitorul Mircea cel Bătrân care le-a așezat în Biserica Domnească din Curtea de Argeș. Ulterior au fost depuse în Paraclisul Arhiepiscopal construit de regele Carol I unde au stat până în anul 2018 când au fost mutate în noua Catedrală Arhiepiscopală cu prilejul sfințirii acesteia.