ULTIMĂ
ORĂ

Alertă! Focar de Hepatita A în școală! Elevii trimiși în online din a doua zi de la deschiderea anului școlar! 

Alertă! Focar de Hepatita A în școală! Elevii trimiși în online din a doua zi de la deschiderea anului școlar! 

La doar două zile de la începerea noului an școlar, au și apărut incidente sau, mai exact probleme legate de sănătatea copiilor. Este și cazul unei școli în care învață peste 300 de copii care, în a doua zi de școală, au fost trimiși acasă, să învețe online. Motivul: Direcția de Sănătate Publică (DSP) a confirmat apariția unui focar de hepatită de tip A în comunitate.

Citește și: Mesaj sfâșietor al influencerului argeșean „Elicopter de luptă” după tragedia de la Budeasa: „Cristi era un băiat de milioane”

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Buzău, zece persoane din sat, între care și copii, au fost diagnosticate cu hepatită A. În urma anchetei epidemiologice, medicii au identificat alți 14 copii cu risc de a contracta boala, aceștia fiind vaccinați preventiv.

Pentru a limita răspândirea virusului, autoritățile sanitare au decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică la școala din Brătilești, unde sunt înscriși aproximativ 300 de elevi. Orele se desfășoară online până la noi măsuri.

„A fost luată această decizie pentru a preveni extinderea focarului, având în vedere că vorbim despre o boală contagioasă, transmisă pe cale digestivă”, au explicat reprezentanții DSP Buzău.

Sursa îmbolnăvirilor urmează să fie stabilită în perioada următoare, în cadrul anchetei epidemiologice aflate în derulare. Este vorba despre elevii școlii din localitatea Brătilești, județul Buzău care desfășoară în această săptămână cursurile în sistem online.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.