
ALERTĂ! INCENDIU VIOLENT la o păstrăvărie și un restaurant din Argeș! Flăcările au AMENINȚAT construcțiile din apropiere!
Panică în comuna Valea Danului, unde un incendiu izbucnit la două lăzi frigorifice aflate pe amplasamentul unei păstrăvării și al unui restaurant a pus în pericol construcțiile din apropiere. Pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit de urgență pentru a împiedica propagarea flăcărilor.
CITEȘTE ȘI: BREAKING! A apărut LISTA RADARELOR FIXE din TOATĂ ROMÂNIA! Toți șoferii trebuie să știe unde sunt AMPLASATE!
Incendiul a izbucnit în zona unui operator economic din comuna Valea Danului, unde se află o păstrăvărie și un restaurant. Focul a cuprins două lăzi frigorifice amplasate în exteriorul construcției, iar la sosirea pompierilor flăcările se manifestau cu intensitate la elementele combustibile.
Situația putea deveni rapid mult mai gravă. Flăcările prezentau pericol de propagare către o anexă din apropiere, dar și către construcțiile învecinate. În anexa aflată în apropierea zonei afectate erau depozitate și alimente.
Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să limiteze pericolul de extindere. Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma evenimentului.
Primele cercetări efectuate la fața locului indică drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit electric. Potrivit pompierilor, focul ar fi pornit de la un conductor sau cablu electric defect, neizolat corespunzător ori cu izolația deteriorată.
Intervenția rapidă a pompierilor a fost esențială, având în vedere că incendiul izbucnise în apropierea altor construcții și a unei anexe în care se aflau produse alimentare. Autoritățile urmează să stabilească exact împrejurările în care s-a produs incendiul și valoarea pagubelor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
