
Alertă la nivel mondial! Cercetătorii dau cele mai înfiorătoare vești! Virusul H5N1 suferă modificări care ar putea creşte riscul transmiterii pe scară largă la om.
Un nou studiu a demonstrat că un subtip de virus endemic suferă mutații, ceea ce ar putea crește riscul de transmitere a bolii la om. În urma mutațiilor suferite de virusul H5N1, crește riscul transmiterii bolii de la animal la om. Răspândit mai agresiv ca niciodată la păsările sălbatice și la mamiferele marine de când a ajuns în America de Sud, în 2022, sporește riscul ca acesta să devină o amenințare pentru populație, potrivit unor oameni de știință.
Ulterior, când tulpina H5N1 a lovit continentul sud-american, oamenii de știință s-au temut că virusul poate deveni o reală amenințare și pentru populația umană.
H5N1 este un subtip al virusului gripal A, care declanșează boala numită gripa aviară. Din cele 15 subtipuri de virusuri de gripă cunoscute, H5N1 reprezintă o particularitate din mai multe motive: se modifică rapid și are tendința de a dobândi gene de la alte virusuri, infectând și alte specii de animale.
Cercetătorii au prezentat dovezi prin care au arătat că boala, cândva transmisibilă doar între păsările sălbatice, pare că se răspândește acum și între mamifere. Mai grav este că o altă tulpină a virusului a făcut prăpăd în regnul animal.
Peste 50.000 de foci, lei de mare și delfini au fost răpuși de virus în largul coastelor Americii de Sud. Și mai grav este faptul că virusul ucigas a omorât cel puțin o jumătate de milion de pasări din regiune.
Pentru a confirma transmiterea de la mamifer la mamifer, oamenii de știință ar trebui să testeze infecțiile pe animale vii, consideră cercetătorii din domeniu.
„Sunt destul de greu de explicat unele dintre aceste infecții pe scară largă, fără să existe o răspândire de la mamifer la mamifer”, a declarat Richard Webby, virusolog.
Tulpina a apărut la zeci de specii de păsări, inclusiv la unele specii migratoare, care o pot răspândi dincolo de regiune, susțin oamenii de știință.
Pe măsură ce schimbările climatice se intensifică, animalele vor fi forțate să se mute în noi teritorii, sporind astfel variantele de mutație a virusului.
„Este o chestiune de timp până când veți detecta prima tulpină sud-americană în America de Nord”, a declarat, la rândul său, Alonzo Alfaro Nunez, profesor la Universitatea din Copenhaga.
Îngrijorarea crescândă a determinat cele 35 de țări din cadrul Organizației Panamericane de Sănătate (OPS) să convoace experți și oficiali regionali în domeniul sănătății la o reuniune care va avea loc, săptămâna aceasta, la Rio de Janeiro.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp