
Alertă maximă în Argeș! Pompierii s-au luptat cu flăcările în două localități: Ce a pățit o familie a lăsat pe toată lumea mască!
Pompierii din județul Argeș au fost solicitați să intervină vineri, 3 ianuarie, pentru stingerea a două incendii izbucnite în gospodării din localitățile Micești și Valea Danului. Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ambele evenimente s-au soldat cu pagube materiale, însă nu au existat victime.
Prima intervenție a avut loc în comuna Micești, unde cadrele Detașamentului de Pompieri Mioveni au acționat pentru a limita extinderea flăcărilor care cuprinseseră acoperișul unei case. La sosirea echipajelor, focul se manifesta pe o suprafață de circa 60 de metri pătrați, existând riscul iminent ca acesta să se propage la locuințele învecinate și la un autoturism parcat în imediata apropiere. Pe lângă distrugerea acoperișului, au fost deteriorate mai multe obiecte de mobilier și aparate electrocasnice.
În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un coș sau un canal de evacuare a fumului deteriorat. În acest context, autoritățile au transmis o serie de recomandări pentru prevenirea unor astfel de incidente:
O a doua misiune dificilă a avut loc în comuna Valea Danului, unde pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au intervenit pentru stingerea unei anexe gospodărești de aproximativ 30 de metri pătrați. Operațiunea a fost îngreunată semnificativ de starea drumului de acces, care a fost impracticabil pentru autospecialele de mare tonaj.
Din cauza condițiilor de teren, salvatorii au fost nevoiți să parcurgă ultima parte a traseului pe jos pentru a ajunge la locul solicitării. Flăcările au distrus atât construcția, cât și bunurile depozitate în interiorul acesteia, însă intervenția promptă a împiedicat extinderea focului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
