
Alertă maximă pentru băutorii de cafea! Ce s-a găsit în paharele de la tonomat: „Te poți trezi direct la spital!”
O analiză recentă a scos la iveală pericolele ascunse în paharele de cafea cumpărate de la automatele stradale. Rezultatele de laborator au indicat prezența a mii de bacterii într-un singur produs, transformând o băutură banală într-un risc major pentru sănătate, care ar putea duce la spitalizare.
CITEȘTE ȘI: DACIA, decizie radicală! Producția unor modele mutată în alte țări, peste 1000 locuri de muncă în pericol!
Experimentul realizat în cadrul campaniei „Ce ne puneți în mâncare” de la Observator a presupus colectarea a șase probe din locuri extrem de tranzitate din București, cum ar fi Gara de Nord sau diverse instituții publice. Reporterul Mădălina Iacob a explicat procesul de selecție a probelor: „Suntem într-unul dintre cele mai aglomerate locuri din Bucuresti- în gara de nord. asa ca am ales sa cumparam si de aici cafea – esspreso lung”.
Aceasta a adăugat că automatele sunt prezente aproape peste tot: „Cam în toate instituțiile publice sau private, la parter, găsim două aparate – unul cu mâncare și unul cu cafea. Cafea, cappuccino, moccacino, ciocolată – o să alegem cafeaua simplă, lungă”. Probele au fost ulterior transportate la Institutul de Cercetări Alimentare (ICA) pentru analize microbiologice.
Specialiștii au descoperit că una dintre probe conținea nu mai puțin de 4.700 de germeni. Alexandru Cîrîc, directorul ICA, a avertizat asupra gravității acestor cifre: „Una dintre probe ajunge la un număr total de germeni de 4700. Înmulţiţi acest 4700 cu 150 de mililitri de cafea pe care o bem şi ajungem la un număr extrem de mare de microorganisme pe care le introducem fără să ne dorim acest lucru în organismul nostru. Ne pot îmbolnăvi şi pentru că nu sunt bacterii uzuale de murdărie, enterobacterii, putem presupune că sunt alte bacterii, poate fi lysteria, poate fi legionella, sunt bacterii patogene care ne îmbolnăvesc şi ne îmbolnăvesc grav”.
Conform experților, problema nu rezidă în cafeaua propriu-zisă, ci în starea tehnică a dozatoarelor. Deși apa fierbinte sterilizează cafeaua în momentul preparării, lichidul se contaminează pe traseul de evacuare către pahar.
„În acest aparat avem apă fierbinte care trece prin cafea, acel produs în acel moment este steril. Ulterior, el curge prin niște trasee și capete de dozare. În acel traseu foarte scurt, de câțiva centimetri, reușește să se contamineze la niște niveluri foarte mari, asta înseamnă că pe acel traseu de poate 10 cm nu s-a spălat niciodată”, a detaliat Alexandru Cîrîc.
Concluzia specialiștilor este una alarmantă: aparatele nu sunt igienizate corespunzător. Această opinie este susținută și de Marian Lică, importator de cafea, care precizează: „Bacteriile nu prea au cum să vină de la cafea per-se, pentru că odată prăjită, nu ar putea să conțină these bacterii. Pericolul principal este igiena aparatului. E îngrijit necorerspunzător și pe tot traseul acela hidraulic pot apărea bacterii”.
Pe lângă riscurile bacteriologice, analizele au demonstrat că băutura servită la automat este adesea departe de a fi o cafea autentică. În laborator s-a constatat că multe probe sunt, de fapt, amestecuri de cafea instant, zahăr și potențiatori de aromă.
Alexandru Cîrîc a explicat diferențele observate: „Este un miros de cafea instant, spuma este de cafea instant, cel puţin două din cinci probe aduse nu cred că sunt cafea obţinută prin râşnire şi ca un espresso. Sunt probabil un fel de 3 în 1. Sunt cafele instant provenite din nişte pulberi, de aceea şi conţin zahăr, pentru că pulberea respectivă conţine şi cafea instant, conţine poate şi colorant. Poate şi potenţiator de aromă”.
Degustătorii profesioniști subliniază că experiența oferită de un automat nu poate fi comparată cu cea a unei cafele de specialitate. Dana Pop, degustător de cafea, a descris standardele unei băuturi corecte:
„Atunci când savurezi o cafea, în primul rând vezi aspectul, ea nu trebuie să fie o băutura de culoare neagră într-un pahar alb sau într-o ceaşcă, trebuie să aibă un fetru de caimac, uniformă sau tigrată, cu bule mici, fine. Atunci când o mirosim, putem simţi arome de ciocolată, de fructe, de flori, iar atunci când o gustăm, pe lângă gustul specific amărui, putem simţi note de ciocolată, de caramel, de fructe exotice. Pe lângă toate aceste caracteristici organoleptice, ne interesează siguranţa alimentară”, a declarat Dana Pop.
Deși funcționarea acestor aparate este reglementată și autorizată de ANSVSA, calitatea produsului final depinde de mentenanța operatorului. Marian Lică a adăugat că: „Există reguli şi în general la companiile mari care operează aparate, există o frecvenţă a igienizării aparatelor, în ultima perioadă chiar cei de la DSV şi ANPC au început să controleze aceste aparate. Foarte multe aparate au fost scoase din exterior, lucru care le face să fie un pic mai safe”.
Totuși, performanța tehnică a automatelor rămâne limitată. „Nu o poţi compara, boabele care sunt alese la un preţ mai mic, gustul este destul de unidirecţional, nimic foarte complex, tipul de prăjire e un pic mai accentuat, aparatul de vending nu are capacitatea de a extrage la fel de bine ca un aparat profesional”, a concluzionat Marian Lică.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
