ULTIMĂ
ORĂ

ALERTĂ! O mașină de școală a luat foc din mers și a explodat sub ochii instructorului. „Am crezut că am murit!”

ALERTĂ! O mașină de școală a luat foc din mers și a explodat sub ochii instructorului. „Am crezut că am murit!”

Scene dramatice marți seara pe Bulevardul Ion Mihalache din București, unde un autoturism Mercedes aparținând unei școli de șoferi s-a transformat într-o torță în doar câteva secunde. Mașina a ars complet, după ce a izbucnit un incendiu violent în timp ce se afla în trafic.

CITEȘTE ȘI: Veste URIAȘĂ pentru toți românii! Ce se întâmplă chiar ACUM pe Autostrada Sibiu-Pitești, e MOMENT ISTORIC pe șantier!

La volan se afla o cursantă, iar pe scaunul din dreapta instructorul auto Cătălin Vînjeanu. Cei doi au avut un noroc uriaș și au reușit să iasă la timp din autoturism, înainte ca acesta să fie cuprins de flăcări.

Momentul critic a venit după ce instructorul a simțit un puternic miros de benzină. Inițial a crezut că mirosul provine de la alte mașini din trafic, însă a decis să oprească autoturismul. Când a coborât, a observat o dâră de carburant sub mașină și și-a dat seama că situația putea deveni extrem de periculoasă.

„Veneam dinspre Piața Victoriei. Am simțit miros de benzină și am crezut inițial că este de la alte mașini. În față aveam o mașină electrică și atunci i-am zis elevei: «Trage pe dreapta». Am coborât și am văzut dâra de benzină sub mașină. Atât am apucat să-i zic elevei «coboară acum!», că s-a aprins cu o bubuitură. Direct vâlvătaie de trei metri înălțime. Am crezut că am murit”, a povestit instructorul auto pentru Click.

La scurt timp după ce cei doi au coborât, autoturismul a fost cuprins de flăcări uriașe. Incendiul a fost atât de puternic încât focul s-a ridicat la câțiva metri înălțime, iar mașina a fost distrusă complet.

„Dumnezeu ne iubește! Am scăpat doar cu ceva pârlituri pe mâini și pe picioare. În rest nimeni nu a pățit nimic. Doamne ajută!”, a mai spus Cătălin Vînjeanu.

Un element care a făcut diferența a fost faptul că, în acel moment, în apropiere se afla o autospecială de pompieri. Echipajul intervenea în zonă după ce mai mulți copaci fuseseră afectați de ploile abundente și vântul puternic, iar militarii tăiau un arbore căzut.

Potrivit primelor verificări, cauza probabilă a incendiului ar fi un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului. Pompierii au intervenit rapid și au lichidat incendiul, însă Mercedesul nu a mai putut fi salvat.

Ulterior, instructorul auto a publicat imagini cu mașina distrusă și a transmis un mesaj ironic, dar plin de emoție:

„Mertanu vă mulțumește că l-ați condus și se retrage din activitate.”

Incidentul putea avea urmări tragice, însă reacția rapidă a instructorului și intervenția promptă a pompierilor au făcut ca o situație care putea deveni un adevărat dezastru să se încheie fără victime.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.