
ALERTĂ! Scene de GROAZĂ în curtea școlii! ATAC violent, adolescent operat de urgență!
Un adolescent de doar 15 ani este cercetat pentru tentativă de omor, după ce ar fi înjunghiat de două ori un tânăr de 19 ani, în curtea Școlii Gimnaziale din Mavrodin, județul Teleorman. Victima a ajuns de urgență la spital și a fost operată, după ce rănile suferite i-ar fi pus viața în primejdie.
CITEȘTE ȘI: ULTIMĂ ORĂ! INSTITUȚIE din Argeș face ANGAJĂRI. Ce POSTURI au fost scoase la CONCURS!
Incidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 21:50. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cei doi tineri se aflau în curtea unității de învățământ, iar între ei ar fi existat un conflict anterior.
Anchetatorii susțin că adolescentul de 15 ani ar fi scos un cuțit tip briceag pe care îl avea asupra sa și l-ar fi lovit pe tânărul de 19 ani de două ori în spate, în zona hemitoracelui stâng.
Tânărul rănit a fost preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență Alexandria. Medicii au intervenit chirurgical de urgență, iar procurorii precizează că leziunile provocate prin înjunghiere i-au pus viața în primejdie.
În urma cercetărilor, adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore. Miercuri, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă, solicitarea fiind înaintată judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Teleorman.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, adolescentul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
