ULTIMĂ
ORĂ

Alexandru Rafila l-a condus pe ultimul drum pe Șerban Valeca. „ADIO, MARE OM.”

Alături de familia îndoliată, Șerban Valeca a fost condus pe ultimul drum, astăzi, de zeci de personalități marcante din Argeș și de la centru. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a venit în Pitești pentru a-și lua rămas bun de la Valeca. De asemenea, prezenți la slujba de înmormântare au fost și Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, senatorii PSD, Paul Stănescu ( secretar general al PSD) și Robert Cazanciuc (vicepreședintele Senatului), cât și o delegație din partea Senatului.

„Am venit să-mi iau rămas bun de la Șerban Valeca, pe care îl cunosc de foarte multe timp. L-am apreciat pentru toată activitatea lui ca om de știință și cred că lucrul acesta e cel mai important. Foarte important este ceea ce a reușit să facă și modul în care a reușit să dobândească respectul comunității academice și comunității argeșene și, de ce nu, și la nivel național. Un om care merită respectul tuturor.”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Șerban Valeca, fost ministru în Guvernele Năstase și Grindeanu și președinte PSD Argeș, deputat și senator, director ICN și maestru în arte marțiale a fost înmormântat astăzi, în cimitirul Sfântul Gheorghe, cu onoruri militare.

 

Vă reamintim că Șerban Valeca a murit sâmbătă noaptea, în urma unei cumplite boli de care suferea de mai mulți ani. Fostul ministru și președinte al PSD Argeș, a aflat în timpul pandemiei că este grav bolnav, că are cancer. Cu greu, după aproape un an de așteptare, a putut să plece în străinătate la un spital specializat pentru o operație atăt de grea. Din nefericire, cumplita boală i-a curmat viața.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm