ULTIMĂ
ORĂ

„Am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali?” Dezvăluirile unui lider de opinie din România!

Gigi Becali s-a declarat de ceva vreme un susținător înfocat al lui George Simion și chiar a început să poarte discuții în numele președintelui AUR, să pună la cale strategii, ba chiar să își pună casa aurită (pe bune!) drept loc în care să se facă următorul guvern. Pe sistem „palatul lui Gigi” versus „sufrageria lui Oprea”.

CITEȘTE ȘI: Zile libere în 2025! Câte minivacanțe vor avea angajații?

Becali a fost desființat recent de Mircea Dinescu, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori și realizatori TV din România, dar și un personaj cheie al Revoluției din 1989. Acesta a făcut o analiză a ultimelor declarații date de latifundiarul din Pipera și a declarat că după 30 ani de capitalism „am ajuns să facem guvern în casa lui Becali”. De asemenea, Dinescu a mai susținut că Becali nu ar avea o meserie sau o pregătire, iar toți banii pe care i-a făcut au fost în urma afacerilor cu statul. El l-a numit pe susținătorul AUR doar un „vânzător de brânză”.

„Mă uit la televizor și aud că Gigi Becali îi spune lui ăsta de la AUR – facem guvern la mine acasă. Păi am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali?! Poate unora li se pare Gigi un om de afaceri, dar nici el nu are nici o meserie. A făcut afaceri cu statul de fapt, când a luat terenuri de la Clubul Steaua, știți povestea. (…) De fapt, a fost vânzător de brânză. Nu e un mare om de afaceri și acum a devenit mâna dreaptă a acestui băiat care nici măcar nu-și asumă condiția”, s-a lansat Dinescu în atacul la adresa lui Gigi Becali.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp