ANALIZĂ. Argumente și contraargumente pentru „moțiunea de cenzură” împotriva lui Dan Manu

Consilierii județeni vor vota mâine în ședința ordinară proiectul de demitere al președintelui CJ Argeș! 12 aleși județeni au cerut înlocuirea lui Dan Manu cu vicepreședintele Simona Brătulescu din cauza atitudinii sfidătoare pe care o are cu opoziția, lipsa de investiții, dar și pentru cheltuirea iresponsabilă a banilor din bugetul județean. În continuare vom face o analiză a motivelor pentru care „moțiunea de cenzură”  ar avea șanse să treacă, dar și motivele pentru care aceasta va cădea.

Motive pentru trecerea „moțiunii”:
  • Atitudinea sfidătoare pe care o are față de opoziție și presă
  • Superioritatea pe care o arată față de alți consilieri, și mai ales față de Adrian Miuțescu, care, totuși, are o experiență în spate și nu este un nimeni în Argeș. Deși există contestatari din cadrul partidului, Miuțescu este președintele PNL Argeș, a fost deputat și a tras pentru mai multe proiecte de anvergură implementate în județ
  • Secretizarea ședințelor pe comisii
  • A căpușat instituțiile statului până la refuz
  • PSD știe ca Manu este o gaură neagră pentru imaginea filialei județene din cauza lipsei de investiții și a politicii de „familie” dusă de acesta
  • Manu ar putea ajunge președintele PSD Argeș. Nu se știe că la modă sunt frățiile și lojele, care ar putea să facă prin anumite jocuri de culise ca la șefia filialei județene a social democraților să vină o persoană care ar conduce mai prost decât a făcut-o Șerban Valeca
  • Pentru prima dată campania este minutată, dar absentă total.
  • Lipsa de comunicare și de transparență instituită de Dan Manu în Consiliul Județean Argeș.
Motive pentru care „moțiunea” nu va trece:
  • PSD nu își asumă un asemenea scandal politic în campania electorală din cauză că ar ajunge la nivel național, iar urmările ar fi tragice pentru scorul pe care l-ar obține social democrații.
  • În cazul în care Manu va fi debarcat, tot PSD și-ar impune un om în fruntea Consiliului Județean Argeș datorită faptului că dețin majoritatea. Problema vine în momentul în care ar trebui ca social democrații să vină cu o propunere din cauză că aceasta nu există. În ultimii trei ani de mandat, aproape niciun consilier județean PSD nu s-a făcut remarcat, majoritatea având statura de „bibelou”.
  • Trântirea lui Manu ar veni „la pachet” și cu dispariția lui Șerban Valeca, nu neapărat fizic sau din funcție, ci ca importanță
  • Din semnatarii moțiunii, unii s-ar putea să se îmbolnăvească brusc și să nu participe la ședințe. Nu ar fi pentru prima dată când s-ar întâmpla așa ceva
  • Cine ar avea de câștigat? Liberalii nu asigură nici măcar un sfert din cat ar trebui să aivă pentru a avea majoritate, PAM și PMP au doi consilieri fiecare, ALDE sunt alipiți PSD, iar social democrații nu au niciun interes pentru a porni un scandal în plină campanie electorală

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.